Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar au desfăşurat, joi, o serie acțiuni care au avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menținerea climatului de siguranţă publică în zona centrelor, campusurilor universitare ş
Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore un șofer, cetățean belgian, care s-a urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate și a fost implicat într-un accident rutier.
Cele trei noi linii de troleibuze din oraș, anunțate în urmă cu puțină vreme, vor fi puse în funcțiune până la 1 iunie, a anunțat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe anunță că a fost înființată o linie telefonică gratuită la care cetățenii pot suna pentru a primi informații din partea oficialilor despre virusul COVID-19 (coronavirus).
Locuitorii din Chinteni sunt panicați că s-au întors în comună oameni din Italia
Un incendiu a izbucnit, azi-noapte, la locomotiva unui tren marfar.
Miercuri seară a fost confirmat primul caz de infecție cu irusul COVID-19 din România, fiind vorba despre un tânăr din Gorj, care a intrat în contact cu italianul bolnav depistat săptămâna trecută.
Primul caz de coronavirus din România a fost confirmat, un bărbat din județul Gorj fiind infectat cu virusul COVID-19.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că a aprobat 16 amplasamente în vederea comercializării produselor specifice zilelor de 1 martie și 8 martie (mărțișoare, flori, felicitări, artizanat, etc).
Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod portocaliu de viscol pentru județul Cluj.
Grupul de comunicare strategică, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a transmis un raport al situației naționale privind epidemia virusului COVID-19 (coronavirus), rpecizând că până în acest moment ”nu există nici un cetățean român pentru care s
Cea mai importantă rețea Apple Premium Reseller din Europa Centrală și de Est deschide sâmbătă, 29 februarie 2020, un magazin în Iulius Mall Cluj. Într-un spațiu cu design minimalist sunt expuse cele mai noi dispozitive iPhone, sisteme Mac, iPad, Apple
Reprezentanții Prefecturii Cluj au transmis un raport privind activitățile de preîntâmpinare a infectării cu noul Coronavirus în județul Cluj, în perioada 24-26.02.2020.
Senatul a vitat un proiect legislativ prin care angajatii din educație vor avea zile libere suplimentare de Paști și în plus. Cei de altă religie vor putea avea liber de sarbatori, cu conditia sa recupereze zilele de munca.
Meteorologii de la ANM au emis o nouă serie de avertisment de tip cod galben de vreme rea pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul.
Vietnamenzii care au mâncat un câine în Gilău lucrează la un abator - FOTO
Un grup de muncitori vietnamezi care lucrează la Cluj sunt acuzați că au furat un câine maidanez din Gilău, pe care apoi l-au omorât și l-au mâncat.
Cluj: Pasagerii care vin de la Roma și Bari nu sunt puși în izolare sau carantină
Muncitor prins în cabina unei macarale răsturnate pe strada Teilor, din Florești - FOTO
Polițiștii clujeni au desfășurat, marți, între orele 06.30-13.00, o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului Dej şi a comunelor arondate.
Polițiștii clujeni au depistat, marți seară, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Institutul de Speologie din Cluj, primul din lumea, sărbătorește 100 de ani de la înființare
Românii se calcă în picioare la Lidl, pentru a cumpăra conserve. Prostia e mai gravă decât Coronavirusul - VIDEO
Polițiștii clujeni au desfășurat, marți, o serie de acțiuni pe șantierele de contrucții din Cluj-Napoca.
Hoții devin tot mai curajoși la Cluj? Trei tâlhari au intrat peste un tânăr în camera de hotel și i-au furat banii
Prefectul Clujului, Mircea Abrudan, a anunțat, marți, că la Cluj se pregătesc aproape 200 de locuri pentru persoanele care ar putea fi infectate cu noul coronavirus.
Cine ar fi candidații PNL Cluj la parlamentare! Sunt oameni noi, dar și traseiști
Reprezentanții Consiliului Județean Cluj anunță că au fost achizițiomate noi echppamente medicale performate pentru Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.
Românii golesc supermarketurile și nici măcar nu e alertă de coronavirus! Am înnebunit? - FOTO
Zece polițiști clujeni, care cereau mită de la șoferi, condamnați la închisoare după șase ani de proces