CFR Cluj se pregătește să înceapă cursa pentru câștigarea celui de-al cincilea titlu la rând în Liga 1.
Din această lună, două unități BRD din Cluj primesc clienții din sectorul medical cu o ofertă dedicată acestui segment de clientelă.
Apartamentul unei familii de clujeni a fost spart de hoți și jefuit ca la carte, iar de 9 zile oamenii nu au primit niciun telefon de la polițiști. ”Nici nu știm cine au fost cei cinci polițiști care au fost la noi în casă să facă ancheta”, ne-a relatat L
O turistă din Bucureşti, surprinsă în timp ce hrănea un urs, a fost amendată de jandarmii argeşeni de la Postul Montan Arefu.
Luni, au fost raportate 8 cazuri noi de coronavirus, în județul Cluj, din aproape 400 de teste efectuate duminică.
Un bloc de pe Donath a rămas fără izolația exterioară în urma furtunii de duminică seară.
Emil Szolomajer, fostul portar al U Cluj, a fost cooptat în staff-ul administrativ al clubului nostru.
Fetița de 3 ani care apărea în brațele unui individ, într-un autobuz din Brăila, nu a fost răpită. Bărbatul care apărea în filmare este iubitul mamei fetiței, care ar fi urcat în autobuzul greșit, fapt pentru care copilul era atât de agitat.
Scriitorul Cornel Udrea a criticat comportamentul gazdelor de la congresul PNL de la Cluj, unde a fost aleasă noua conducere.
Mamele din Cluj semnalează faptul că pedofilii care își încearcă „norocul” cu copii lor, nu mai au nicio reținere față de prezența lor.
Prețurile apartamentelor noi vândute pe piața din România au crescut cu 3,1% în 2020 față de anul anterior, ajungând la o medie de 1.322 de euro/mp.
Vacanțele românilor sunt în pericol din cauza noilor măsuri impuse de destinațiile turistice cel mai des alese de turiști.
Un arbore masiv a s-a rupt în curtea Liceului Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, în urma furtunii ce a avut loc duminică seara, în Cluj-Napoca.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 16-19 septembrie 2021 cu mesajul „Ne revenim împreună!”.
Fenomele meteo care au avut loc în Cluj-Napoca, duminică seara, s-ar putea repeta în zilele de luni și marți, anunță meteorologii.
Preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, dr. Simona Rednic, susține că vaccinarea este cea mai mare reuşită medicală.
Un cod portocaliu de vreme rea în jumătate din județele țării a fost emis luni dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Reacția surprinzătoare a lui Emil Boc când a fost întrebat de un comediant dacă e bogat. Gestul care i-a întărit răspunsul.
Un accident rutier a avut loc luni dimineață, în jurul orei 09:00, înspre localitatea Vâlcele.
Primarul Emil Boc nu a spus încă niciun cuvânt despre furtuna de duminică seara și problemele pe care le-au avut clujenii. Singurul care a reacționat a fost deputatul PNL Radu Moisin.
Mai mulți copaci au fost rupți de furtuna de duminică seara și în Parcul Central. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Doi clujeni au ajuns la spital, după ce au căzut pe ei elemente de construcții, în urma furtunii violente de duminică seara.
CEO -u Terapia, Dragoș Damian, a relatat cum i s-a oferit un comision de un milion de euro, dacă intermediază vânzarea terenului de 20 de hectare pe care fabrica Terapia îl ocupă pe strada Fabricii 124.
Acoperisul unuu liceu din cartierul Gheorgheni a fost luat de furtuna si aruncat pe Aleea Baisoara.
Străzile din centrul Clujului au fost inundate de furtuna care a lovit Clujului, duminică seara, în jurul orei 23.20.
Furtuna de duminică seara a rupt mulți copaci în cartierul Gheorgheni, în zona străzii Unirii și Aleea Bizușa. Mai multe mașini au fost avariate de crengile rupte.
Deputatul PNL, Radu Moisin, va cere explicații Ministrului Afacerilor Interne și Ministrului Mediului, după ce clujenii nu au primit avertisment înainte de furtuna puternică de duminică seara.
Mai multe străzi din Grigorescu a rămas fără energie electrică, după furtuna puternică de duminică seara.
Un cititor Stiri de Cluj a surprins momente din furtuna de duminica seara, la 22:30, in cartierul Gheorgheni.
Cluj-Napoca a fost a fost lșovit puternic de gridina căzută duminică seara, după ora 22.20.