Horoscop 9 iunie 2021. Berbecii trebuie să pună în aplicare toate lecţiile pe care le-au învăţat, iar Peştii se simt apreciaţi.
Consiliul Județean Cluj a câștigat un nou proiect cu finanțare europeană, în valoare de 6.836.054 de lei, care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj cu 347 de aparaturi și echipamente medicale de înal
Persoanele care vor să privească eclipsa parțială de Soare, care va fi vizibilă joi din România, trebuie să folosească filtre speciale. Anunţul a fost făcut astăzi, de reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu".
Un pui de pisică a fost salvat de pompieri în mod miraculos în localitatea Zădăreni, județul Arad, marți, 8 iunie, în jurul orei 15.00.
Top 5 zodii de femei care pot despărți orice cuplu. Care sunt femeile din zodiac care sunt capabile să despartă orice cuplu, dacă își propun acest lucru?
Florin Moroșanu, voluntar la centrul de vaccinare drive through din Cluj-Napoca, a relatat o poveste amuzantă din timpul activității.
Bărbat acuzat că-și șantaja cu imagini intime amanta căsătorită, reținut de polițiștii arădeni. I-ar fi cerut 2500 de lei să nu publice pozele pe rețelele de socializare .
La o săptămână după cazul de la Școala George Bacovia, publicația Tion semnalează încă un caz grav de bullying, la un liceu din Timișoara.
Fostul antrenor al CFR Cluj, Edi Iordănescu, spune că nu este ușor de lucrat cu Neluțu Varga.
Totul despre Cascada Bigăr, cea mai frumoasă cascadă din România: unde se află, care este legenda ei și de ce s-a prăbușit, de fapt?
Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare.
Parlamentarul USR PLUS, Iulian Bulai, face reclamă alte cascade, în locul celebrei cascade Bigăr.
Festivalul UNTOLD se va desfășura în septembrie, la Cluj Napoca. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Instagram a evenimentului și a avut efect imediat asupra prețurilor cazărilor din oraș și din împrejurimi, care au crescut chiar și de zece ori.
Studenții din Cluj-Napoca își pot ridica abonamentele de transport în comun oferite de Primăria Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a comentat sentința dată de Curtea de Apel Cluj, care susține că nu este legală condiționarea vaccinării sau a testării de participarea la festivaluri, concerte, nunți sau botezuri.
În județul Cluj, mai bine de 50% dintre localități au scăpat de coronavirus, având rata de infectare egală cu 0.
Un perete al cascadei Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, cu o înălțime de aproximativ 4 metri, s-a surpat luni, 7 iunie, în jurul orei 18.15, din cauze naturale.
Județul Cluj a înregistrat, în ultimele 24 de ore, mai puțin de 10 cazuri noi de coronavirus. De asemenea, numărul pacienților internați la ATI scade.
Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.154 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Aleșii vor să modifice Legea Educației din nou: an școlar mai lung, începerea cursurilor în funcție de clasă, vacanțe diferite în funcție de regiune.
SRI face angajări pe mai multe posturi, iar doritorii pot trimite CV -uri.
O femeie care locuiește în ghetoul de romi din Florești a fost filmată în timp ce arunca un sac cu gunoaie în Someș. Aceasta are un comportament foarte relaxat, semn că face asta periodic.
O locuință de 38 de metri pătrați din Grigorescu este scoasă la vânzare cu suma de 80.000 de euro, adică 2.100 de euro / mp.
Noul sediu al Băncii Transilvania, de pe Calea Dorobanților, este lăudat de Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj. Acesta a promovat în ultima vreme mai multe proiecte cu arhitectură de calitate din județul Cluj.
Primăria Turda a uitat să mai ridice gunoaiele de la blocuri, iar oamenii nu mai suportă mirosul provenit din ghene. Căldura din ultimele zile nu favorizează situația.
”Haterii”, care critică metroul clujean, fiind nominalizați și de primarul Emil Boc, cer acum organizarea de proteste.
Elevii vor putea avea parte în 2021 de serbări școlare și festivități de premiere, conform Hotărârii de Guvern.
Meteorologii anunță, pentru următoarele două săptămâni, temperaturi maxime de 24 - 25 de grade în Transilvania.
Romsilva respinge informațiile care acreditează ideea că prăbușirea Cascadei Bigăr a fost provocată și de intervenția omului.
O fetiță de 12 ani, din Târgoviște, a fost violată după ce a acceptată să se vadă cu doi bărbați pe care i-a cunoscut pe Facebook.