Conform ultimelor date furnizate de Inspectoratul Școlar Cluj, aproape 70% dintre profesorii care predau pe toată raza județului sunt vaccinați împotriva COVID-19.
Specialişti în boli infecţioase au taxat dur votul contra certificatului verde obligatoriu la locul de muncă al senatorilor şi în mod special al profesorilor Adrian Streinu-Cercel şi Alexandru Rafila. În Camera Deputaţilor, proiectul cerut cu disperare de
În acest weekend are loc la Cluj-Napoca un maraton de vaccinare non-stop la centrul drive-through. Împreună, prin vaccinare, putem reveni la viața normală.
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a spus că impunerea certificatului verde în spațiul public nu este discriminatoriu, dar că totul trebuia stabilit printr-o lege.
Primarul Emil Boc a anunțat că Clujul este în fază de platou a pandemiei COVID.
Maratonul vaccinării în Cluj-Napoca are loc în perioada 29 Octombrie, ora 08:00 până în 31 octombrie, ora 20:00, non-stop.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că la cele două centre de vaccinare din Florești sunt cozi și îi îndeamnă pe oameni să aibă răbdare.
Portugalia este țara cu cea mai avansată rată de vaccinare din Europa.
Medicul Adrian Streinu-Cercel a spus că certificatul verde obligatoriu la locul de muncă ar duce la discriminare între angajații români.
Bugetul alocat voucherelor pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID s-a terminat, a anunţat, miercuri, premierul demis Florin Cîţu, însă va fi suplimentat.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că, din cunoştinţele pe care le are, în Parlament se discută pe marginea proiectului privind accesul la locul de muncă, în sistemul public, nu şi în cel privat, pentru persoanele vaccin
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasila Bănescu, susține că eșecul campaniei de vaccinare anti-coronavirus din România este rezultatul ”asocierii actului medical cu mititeii și berea”, conform Hotnews.
BOR a reacționat la mesajele anti-vacciniste transmise de duhovnicul Mănăstirii Durău din Neamț. ”Asemenea mesaje razna la realitate, toxice. Efectul lor este unul total smintitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, printr-un
Clujul a atins un număr record de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore (cel puțin dacă luăm în considerare ultimele luni). Cu prima doză s-au imunizat 3.523 de persoane, adică tocmai cei care până acum au fost sceptici și nu au dorit să se imunizeze.
Teodor Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău, ține predici anti-vaccinare, în fața sutelor de credincioși.
Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane
Cronicarul de tenis Mircea Meșter a criticat faptul că turneul de tenis Transylvania Open e fără spectatori, dar la cinema se intră fără probleme.
Pe secția ATI de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj sunt 10 pacienți, 8 intubați, dar niciunul nu este vaccinat. Într-un reportaj TVR Cluj, pacienții vorbesc despre suferințele lor.
LISTA CENTRELOR DE VACCINARE DIN CLUJ: Clujenii care doresc să se imunizeze contra virusului COVID-19 o pot face la multiple centre de vaccinare din județul Cluj. Cel mai celebru este centrul Drive Through de la Sala Sporturilor, dar mai sunt și altele.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a organizat un centru de testare și vaccinare împotriva COVID-19.
Primăria Cluj-Napoca anunță că accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în sediile Primăriei municipiului Cluj-Napoca se face după anumite criterii.
După greșelile comise din hotărârea de guvern care anunța noile restricții care intră în vioare de luni, 25 octombrie, Guvernul a revenit și a dat o nouă hotărâre.
În documentul publicat în Monitorul Oficial nu apare că pentru a intra la mall sau într-un hotel trebuie să fie prezentat certificatul verde de vaccinare. În documentul prezentat public vineri era trecut acest lucru.
Un preot de la Biserica Sfântul Andrei din cartierul Bucureștii Noi, din Capitală, a chemat un medic la slujbă pentru a le vorbi oamenilor despre vaccinare, scrie Libertatea.
O nouă tranșă, cu peste 300.000 de doze cu ser de la Pfizer va ajunge în țară luni, 25 octombrie.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj, care a emis Hotărârea 226 din 24 octombrie, care stabilește motivele pentru care se mai poate ieși din casă după ora 22.00.
De luni, 25 octombrie, vor mai avea acces în instituțiile publice (precum Finanțe, Primărie, spitale etc) numai cei cu certificat COVID, test sau care au trecut prin boală, a stabilit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj, care a emis
Șeful DSU, Raed Arafat, spune că restricțiile se impun pentru că nu s-au vaccinat destui oameni.
Pop Pușcaș Teodor, administratorul PP Protect, firma care asigură paza la VIVO Cluj a spus că unul la bătaia de joi unul dintre agenți a fost amenințat cu cuțitul.
Primarul Emil Boc susține că rata de vaccinare crește în Cluj-Napoca.