Chiar dacă s-au redeschis școlile, mulți profesori nu au reușit încă să se vaccineze. A fost nevoie ca secretara să intre pe platformă la 4 dimineața pentru a programa profesorii clujeni.
Top 10 întrebări despre vaccinarea anti-COVID și răspunsurile specialiștilor. Cum ne pregătim înainte de vaccin?
Vaccinarea împotriva COVID-19 reprezintă cea mai bună modalitate pe care o avem pentru a ne proteja în această perioadă, totuși, după vaccinare, trebuie să rămânem vigilenți și să respectăm în continuare unele reguli.
Studenții străini de la UMF Cluj sunt furioși pentru că Universitatea a decis ca ei să nu fie vaccinați anti COVID, ceea ce nu le permite să participe la practica clinică.
Vaccinările avansează greu la Cluj, pentru că nu sunt încă destule vaccinuri. Media este de circa 1000 de persoane vaccinate pe zi.
”Mai trebuie să port mască dacă m-am vaccinat?” este întrebarea pe buzele multora, la care răspund specialiștii din Ministerul Sănătăţii.
Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, s-a vaccinat și îi îndeamnă pe toți să facă asta.
Dragoș Damian, CEO Terapia, consideră că până la urmă vaccinarea va deveni obligatorie.
Liderul Sindicatului din Învățământul Clujean, Lucia Cojocaru, s-a trezit că este trimisă să se vaccineze la 115 kilometri de Cluj-Napoca.
Profesorii clujeni au îndoieli în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID, astfel că aproape jumătate dintre aceștia refuză să se vaccineze.
Copiii care călătoresc în străinătate, împreună cu părinții vaccinați, vor sta în carantină la întoarcere în România, dacă țara în care au călătorit are incidență ridicată de COVID.
Dr. Adrian Marinescu, specialist în boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Capitală, a explicat care este considerentul medical pentru care cei care au primit vaccinul anti COVID-19 nu mai sunt nevoiţi să stea în carantină sau izolare.
România se află în partea de sus a clasamentului în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19. La nivel global este pe locul 18, conform statisticilor Bloomberg.
Imunitatea oferită de vaccinul anti-COVID-19 durează cel puțin 7-8 luni de zile, spune Raed Arafat. Care este explicația acestuia?
Fostul rector interimar al UBB Cluj, profesorul Simion Simon, susține că prin actuala campanie de vaccinare asistăm la umilirea seniorilor.
Numarul cererilor de vaccin este mai mare decat cel al posibilitatilor de programare. Peste 300.000 de oameni s-au programat deja pentru a fi vaccinati antiCovid in a doua etapa.
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a anunțat sâmbătă dimineașa că în Capitală și în Cluj-Napoca nu mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare în acest moment, în etapa a doua.
Cel mai mulți studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-au vaccinat deja anti-COVID. procentul ajunge spre 90% în rândul studenților.
Guvernul a adăugat noi categorii de angajați pe lista românilor care se vor vaccina împotriva COVID-19 în etapa a doua de vaccinare. Care sunt acestea?
Primarul Emil Boc a spus că trebuie 407 angajați pentru centrele de vaccinare. Cel mai mult va câștiga medicul, 100 de lei pe oră.
Preafericitul Părinte Daniel a luat o decizie cu privire la vaccinul anti-COVID și a explicat ce rol va avea Biserica în timpul campaniei de vaccinare.
În câteva zile va începe cea de-a doua etapă de vaccinare împotriva noului coronavirus, în care vor fi vaccinați atât președintele, cât și miniștrii din Guvernul Cîțu. Câte persoane au fost vaccinate până acum în România?
Teologul clujean Valentin Guia este anti-vaccinist și promovează teorii false sau care nu au nicio susținere științifică. Preotul face live -uri pe Facebook, unde mii de oameni îl urmăresc și compară vaccinul cu Necuratul.
Preotul Constantin Necula cere ca profesioniștii să le explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor. care sunt și ”în mâna lui Dumnezeu”.
Directorul Terapia, Dragoș Damian, propune un bonus pentru vaccinare de 50 de lei de persoană, achitat de antreprenori.
Șase cadre medicale au raportat reacții adverse minore în a treia zi de vaccinare anti-COVID.
29.500 de doze de vaccin au ajuns la Cluj, cu avionul și au fost depozitate într-un super congelator de la Spitalul Militar Cluj. Vaccinul a venit din Belgia, via Budapesta.
După identificarea unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 în Regatul Unit, mulți au pus sub semnul întrebării eficacitatea vaccinurilor dezvoltate până acum.
Duminică, 27 decembrie, a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 la Cluj, iar primeele persoane vaccinate au fost cinci cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecționase.