La sediile BT din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Botoşani şi Timişoara – în total, 150 de sucursale şi agenții - se pot efectua de acum înainte următoarele operațiuni cu numerar în lei moldoveneşti: schimb valutar la casa de schim
Potrivit datelor publicate, marți, de către Banca Națională a României, cotația oficială este de 4,6603 lei pentru un euro.
Clienții micro-companii, IMM şi Corporate ai Băncii Transilvania au la dispoziție, începând de azi, un nou mod de a interacționa online cu banca, prin Robotul Raul.
Primăria Cluj-Napoca și CTP Cluj anunță că 10 dintre noile autobuze electrice comandate pentru municipiul Cluj-Napoca au sosit și au fost puse în funcțiune, iar un al 11-lea autobuz urmează să sosească.
Senatul a adoptat tacit, marţi, proiectul de modificare a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Ministerul Transporturilor (MT) a lansat un proiect de majorare cu 12,5% a standardelor de cost pentru construcţia de autostrăzi în zonele de şes, deal şi munte, dar şi pentru drumuri naţionale noi sau pentru poduri, viaducte şi tunele rutiere.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că moneda europeană va fluctua ”cu 5%-6%”, dar „nu v-am dat un punct de reper”.
Preţul apartamentelor din marile orașe Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, încep să scadă.
Banca Națională Română a anuțat, miercuri, că moneda euro a scăzut ușor în raport cu leul.
Primele nouă luni ale anului au însemnat pentru Banca Transilvania o perioadă de creştere organică, cu rezultate pozitive pe toate liniile de business, proiecte în zona de digital banking şi implicare în comunitate.
Automatul BT Express (Facturel) are funcționalități noi, fiind un pas în față în ceea ce privește digitalizarea și tehnologizarea.
Banca Transilvania a înregistrat peste 100.000 de depuneri de numerar/lună prin bancomatele multifuncționale BT Express Plus.
Polițiștii clujeni solicită ajutorul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de tentativă la înşelăciune şi infracţiuni de fals.
Procurorii DIICOT au efectuat, marți dimineață, o serie de percheziții pe raza județelor Cluj și Maramureș, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în plasarea de bani falși.
BT24 Mobile Banking şi pagina de accesare a BT24 Internet Banking au un design nou, aşa încât clienții Băncii Transilvania beneficiază, începând de astăzi, de o experiență superioară.
Shaker, afaceristul sirian stabilit la Cluj, pe numele lui real Abdul Rahman Bazrkan, a fost condamnat cu suspendare pentru accidentul mortal din 2015.
Poliţiştii clujeni anunță că au finalizat cercetările ”într-un dosar penal complex”, având un prejudiciu total de peste 260.000 de lei.
Cei care mai au în posesie bancnote vechi de 500 de lei le pot vinde.
Criza politică prin care trece România îi costă tot pe cetățeni, care trebuie să achite din bugetul de stat 2,2 miliarde de euro.
Cursul valutar se apropie de un record nemaiîntâlnit în ultimii 5 ani, adică aproape de pragul de 4,6 lei.
UDMR a anunțat că nu va participa la votul pentru moțiune, după ce negocierile au eșuat cu PSD.
Banca Transilvania lansează un nou canal de interacțiune cu clienții, prin Facebook Messenger şi Skype, robotul Livia, care va oferi clienților informații despre conturile, produsele şi serviciile pe care le au la BT.
O tânără de 22 de ani, din Aninoasa, județul Hunedoara, a primit, din greșeală, echivalentul a 12.000 de euro de la o casă de schimb valutar din Petroșani.
Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a fost votată în Parlament, în unanimitate, cu 248 de voturi.
Banca Transilvania din centrul comercial Polus a fost modernizat, iar suprafața acestuia a fost extinsă.
Recent, trei locații au fost inaugurate în Iulius Mall Cluj. Magazinul pentru copii al brandului italian internațional iDO, noul sediu cu un concept de Mall Banking al Băncii Transilvania și restaurantul Spartan din zona food court sunt noutățile
Polițiștii clujeni au efectuat controale de aploare, zilele trecute, în zona centrală a municipiului Cluj-Napocca, în urma cărora au depistat persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, precum şi nereguli referitoare la funcţionarea unor l
Conducerea Companiei de Transport Public Cluj-Napoca i-a răspuns consilierului local Ioan Bîldea, care a cerut reducerea prețurilor la bilete pe fondul scăderii tarifelor la carburanți.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale, luni, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.
Audi -ul care i-a tăiat calea motociclistului de 37 de ani, pe strada București, era condus de un om de afaceri arab.