O parte din conducerea PSD Cluj s-a întors împotriva lui Alexandru Cordoș, președintele PSD Cluj, și cere schimbarea lui din funcție.
Senatorul PSD Cluj, Vasile Dâncu, a luat cuvântul în Parlament, la ședința comună de validare a Guvernului Florin Cîțu, și a făcut glume pe seama metroului clujean.
George Simion, copreședinte AUR, și Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național, s-au întâlnit la sediul IRES alături de alți lideri PSD.
Vasile Dâncu a fost liantul unei întâlniri dintre liderii PSD și cei ai AUR, respectiv Marcel Ciolacu și George Simion.
Vasile Dâncu, liderul PSD, a votat la Cluj-Napoca și a declarat că social democrații vor reformeze România.
Vasile Dâncu: Angajamente pentru Cluj și pentru Transilvania (P)
Mesajul lui Vasile Dâncu pentru clujeni: Trebuie să fim solidari unii cu ceilalți
În cel mai recent și relevant document care reflectă noua atitudine a statului român față de problema corupției, Strategia Națională de Apărare pentru 2020 – 2024, adoptată de CSAT în luna iunie și trimisă Parlamentului spre aprobare, tema corupției nu ma
PSD Cluj are deja trei cazuri de COVID-19 din rândul celor care au participat la lansarea candidaților la alegerile parlamentare, iar la final au participat la o poză de grup. Nu se știe dacă fotografia de grup de la final a facilitat distribuirea virusul
Vasile Dâncu, candidat al PSD Cluj la funcția de senator, a fost depistat pozitiv la testul COVID-19.
PSD Cluj și-a lansat miercuri candidații la alegerile Parlamentare din 6 decembrie, iar pozele de la final s-au făcut fără respectarea regulilor de combatere a COVID-19.
Anca Ciubăncan, președintele PSD Cluj-Napoca, și-a dat demisia în urma unor divergențe privind numele puse pe lista pentru parlamentare.
Florin Prunea a spus de ceva vreme că PSD-istul Vasile Dancu ar fi patronul CFR-ului, iar acum Dumitru Dragomir a confirmat acest lucru.
Patriciu Achimaș, fostul ministru al Sănătății, candidat al PSD Cluj la Camera Deputațilorcandidat psd la camera deputatilo
Se cere demisia conducerii PSD Cluj: Clujenii vor să fie respectați. Sunteți UTC -iști cu iz penal
Vasile Dâncu provocat să candideze la Primăria Cluj-Napoca: A sosit vremea unei lupte sănătoase cu Emil Boc / UPDATE: Nu mă interesează!
Alexandru Cordoș, noul președinte al PSD Cluj! A fost cercetat în trei dosare
”Daddy” Liviu Dragnea pune tunurile din închisoare pe Vasile Dâncu: El mi-a spus despre statul paralel
Milionarul Ștefan Gadola ar vrea să candideze la o funcție politică importantă - EXCLUSIV
Sociologul Vasile Dâncu, despre comemorarea Trianonului la Cluj: ”EU NU ȘTIU CE SE SĂRBĂTOREȘTE PE 4 IUNIE. EU SĂRBĂTORESC PE 1 DECEMBRIE”
Firma care i-a dat spagă ministrului Sănătății, Sorin Pintea, a lucrat și cu UMF Cluj și Spitalul Județean Cluj, apropiate de mediile PSD
Ciolacu spune că se fac alegeri pentru conducerea PSD Cluj: Am fost puțin rușinat de lucrurile care s-au întâmplat!
Societatea „Remarul 16 Februarie” din Cluj-Napoca sărbătorește în aceste zile 15 decenii de existență. Început ca un modest atelier de reparat vagoane de cale ferată, astăzi reușitele companiei au consolidat poziția de lider pe piața românească de mater
Jurnalistul Rareș Bogdan vehiculează o serie de nume de potențiali miniștri, care să facă parte din guvernul Grindeanu II.
Primarul Clujului, Emil Boc, s-a întâlnit cu premierul Dacian Cioloș și a discutat despre susținere financiară a construirii unei noi centuri.
Noul Guvern al României a trecut de votul Parlamentului, iar cabinetul de tehnocraţi condus de Dacian Cioloş va trece la treabă.
Sociologul Vasile Dancu a realizat o analiza in 6 puncte, prin care traseaza cateva conditii necesare ”pentru un candidat tanăr sau cu experienta” în lupta cu puternicul Emil Boc.
CNA a aprobat schimbarea acționariatului de la Transilvaia Live și Look TV, iar Arpad Paszkany își păstrează puterea în cele două televiziuni.
Liderii partidelor politice au fugit de Bucuresti în această campanie din cauza fricii de competiţie. Mulţi dintre ei nu au caştigat până acuma batalii electorale adevarate, a explicat Vasile Dancu, potrivit Realitatea.net.