Imaginea zilei vine din Teleorman unde permierul Victor Ponta era tras cu barca prin localitatea inundată.
Parchetul ICCJ a deschis un dosar penal împotriva lui Traian Băsescu pentru şantaj, după plângerea senatorului Gabriela Firea. Procurorii au suspendat cercetarea pentru că preşedintele are imunitate.
Președintele PNL, Crin Antonescu, susține că liberalii au avut de pierdut de pe urma ruperii USL.
Premierul Victor Ponta a zburat cu un avion de vânătoare F-16, la finalul exercițiului militar de la Baza Aeriană 71 - Câmpia Turzii.
PSD Cluj anunță că lucrările la autostrada Turda - Sebeș vor demara în viitorul apropiat după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a semnat contractele cu constructorii pentru tronsoanele 3 și 4.
Premierul Victor Ponta a zburat circa 40 de minute cu un avion F-16, în calitate de copilot.
Premierul Victor Ponta a zburat la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii cu un avion F-16, al Forțelor Aeriene ale SUA.
Parchetul din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a lasat o anchetă în cazul terenurilor din comuna Nana, cumpărate de familia Băsescu.
Fostul premier Emil Boc a declarat că gestul lui Victor Ponta de a-și muta biroul la Ministerul Apărării este demn de Guiness Book.
Președintele Traian Băsescu a susținut, marți, o conferință de presă în care i-a ”desființat” pe senatoarea Gabriela Firea și pe premierul Victor Ponta, care l-au acuzat pe șeful statului că a amenințat-o pe senatoare.
Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că plângerea penală împotriva președintelui Traian Băsescu, pentru declarațiile făcute despre Gabriela Firea, a fost finalizată.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la România TV, că și-a mutat biroul de la Palatul Victoria la Ministerul Apărării, pentru a evita orice înscenări privind fapte de corupţie.
Premierul Victor ponta a anunțat că marți va fi formulată o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu, ca urmare a declarațiilor acestuia la adresa senatoarei Gabriela Firea.
Deputatul PMP Elena Udrea l-a acuzat pe premierul Victor ponta, în cadrul unei întâlniri a partidului la Târgu Mureș, că ”trage chiulul” de la serviciu.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, la Timişoara, că el l-a adus pe premierul Victor Ponta la putere şi că tot el îl va da jos.
Daca ar avea loc alegeri prezidentiale si Nicolae Ceausescu ar trai, 66% dintre romani l-ar vota, potrivit unui sondaj IRES.
Premierul Victor Ponta a explicat ce a vrut să spună când a scris pe Facebook că după alegerile prezidențiale din toamnă se va retrage din politică.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunțat că este nevoie de un Congres al PSD pentru stabilirea noului candidat pentru alegerile prezidenţiale.
Premierul Victor Ponta a fost confundat cu un faimos jucător de baschet de presa din Israel.
Premierul Victor ponta, aflat la Sebeș, a refuzat să comenteze anunțul făcut pe Facebook, în care spune că după alegerile prezidențiale din luna noiembrie va renunța la politică.
Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook că va lăsa locul tinerilor în politică.
Guvernul a aprobat hotărârea prin care încă o zi va fi declarată zi liberă, astfel că bugetarii și elevii vor avea liber și pe 2 mai, ajungând la un weekend prelungit, de 4 zile.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, la B1 TV, că nu ar refuza o funcție de premier, precizând că dacă cineva i-ar cere să-i pună țara pe șine, nu l-ar refuza.
Guvernul are de gând să declare ziua de 2 mai 2014 zi nelucrătoare, aceasta urmând să fie recuperată la o altă dată, pentru a lega 1 Mai de zilele de sâmbătă şi duminică, a declarat premierul Victor Ponta.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că strategia partidului până la alegerile prezidenţiale nu include ”niciun fel de fuziune” cu alte partide şi susţine că dacă PSD nu câştigă alegerile prezidenţiale, iar el va deveni preşedinte, a
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în cadrul emisiunii "După 20 de ani" difuzată de ProTV, că liderul PNL Crin Antonescu a pierdut orice şansă de a ajunge şeful statului în seara în care a rupt USL.
Fostul premier Emil Boc a declarat că acciza la motorină va fi resimtiță de toți românii, care vor pierde lunar 50 de lei din venituri.
Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cere să renunțe la introducerea accizei pe carburanți, care va intra în vigoare de la 1 aprilie.
Ministrul muncii, Rovana Plumb, a anunțat, luni, că peste 230.000 de români vor beneficia de pensii mai mari, în medie cu 63 de lei, de la sfârșitul lunii martie, după ce se vor aplica indicele de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul
Premierul Victor Ponta a semnat un editorial în celebra publicație americană Wall Street journal, intitulat "Crearea unei superputeri transatlantice", în care acesta a greșit anul aderării României la NATO.