Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cere să renunțe la introducerea accizei pe carburanți, care va intra în vigoare de la 1 aprilie.
Ministrul muncii, Rovana Plumb, a anunțat, luni, că peste 230.000 de români vor beneficia de pensii mai mari, în medie cu 63 de lei, de la sfârșitul lunii martie, după ce se vor aplica indicele de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul
Premierul Victor Ponta a semnat un editorial în celebra publicație americană Wall Street journal, intitulat "Crearea unei superputeri transatlantice", în care acesta a greșit anul aderării României la NATO.
Premierul Victor Ponta a scris un editorial în Wall Street Journal intitulat ”Crearea unei superputeri transatlantice”, menționând că România este membră în Alianţa Nord-Atlantică din 2003.
Tandemul Victor Ponta - preşedinte şi Klaus Iohannis - premier este cel mai apreciat de către români, conform unui sondaj realizat de către INSCOP Research, la comanda ziarului ”Adevărul”.
Președintele Traian Băsescu a declarat că Elena Udrea îl poate bate fizic pe premierul Victor Ponta.
Senatorul Mircea Geoană a declarat, în cadrul emisiunii "După 20 de ani" difuzată de Pro TV, că în cazul în care Victor Ponta decide să candideze la Preşedinţie va fi sprijinit de toţi social-democraţii, însă dacă acesta nu va dori să ca
Lupta politică dintre Traian Băsescu și Victor Ponta pe tema legii certificatelor verzi a atins noi cote, premierul oferindu-i ultimatum șefului statului până miercuri pentru a aproba legea.
Legea energiei a cauzat mari tensiuni între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, care au început să se lupte dur în declarații acuzatoare.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că președintele Traian Băsescu a deinformat opinia publică în legătură cu Legea energiei.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la România TV, că dacă el va fi președintele României, premierul nu va fi de la PSD.
Premierul Victor Ponta s-a declarat ”dezgustat” de persoanele care nu susțin grațierea fostului fotbalist Gică Popescu, condamnat la trei ani și o lună de închisoare în cazul Dosarul Transferurilor.
Reprezentanții organizației județene a Partidului Social Democrat Cluj îl susțin în totalitate pe liderul partidului, Victor Ponta, în cursa pentru funcția de președinte al României.
Liderii fostei coaliții USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, s-au declarat susținători ai grațierii fostului fotbalist din ”generația de aur” Gică Popescu.
CRIN ANTONESCU și VICTOR PONTA susțin graţierea lui GICĂ POPESCU.
Peste 150 de medici rezidenți din Cluj au ieșit la protest , joi, în fața Prefecturii, aceștia fiind nemulțumiți de sumele foarte mici cu care sunt plățiți și de lipsa experienței acumulate în clinicile clujene.
Fostul premier Emil Boc a declarat că demisia lui Crin Antonescu din funcția de președinte al Senatului nu l-a convins.
Liderul PNL, Crin Antonescu și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului, în cadrul ședinței de plen a Parlamentului.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, la Parlament, că noul cabinet propus de premierul Victor Ponta mai pote fi numit și guvernul ”Boc 7” sau "Guvernul Ponta – Boc", menţionând că este format prin ”traseismul” regimului Băses
Mihai Gâdea a fost pus la punct de Crin Antonescu, în direct la Antena 3.
Premierul Victor Ponta a pregătit structura noului guvern, deși negocierile cu UDMR nu au fost încă finalizate.
PSD Cluj consideră că declarațiile președintelui Traian Băsescu, privind o nouă desemnare a premierului Victor Ponta, sunt iresponsabile și nu au o bază constituțională.
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni TV, că premierul Victor Ponta ar trebui să meargă la Cotroceni pentru a fi redesemnat în funcția de premier, după alăturarea UDMR-ului la guvernare.
Aflat la Roma, premierul Victor Ponta a fost primit, sâmbătă, în audiență de către Suveranul Pontif, Papa Francisc, la Palatul Apostolic din Vatican.
Emil Boc îi solicită premierului Victor Ponta, care mai deține funcțiile de vicepremier pe probleme de finanţe publice și ministru al Finanţelor, reducerea contribuțiilor de asigurări sociale.
Liderul regional din Transilvania al Partidei Romilor ”Pro Europa”, Aurel Pascu, a anunțat că vrea să negocieze cu premierul Victor Ponta înființarea unui Minister al Romilor, în condițiile în care, spune acesta, populația romilor este mai
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că a fost sunat de premierul Victor Ponta pentru a face Guvernul.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că actualul Guvern este unul extrem de instabil și speră ca premierul Victor Ponta să treacă prin Parlament o nouă structură guvernamentală până marți.
Destrămarea USL a lăsat mari goluri la ministerele din Guvern, astfel că a foste nevoie ca acestea să fie ocupate, temporar, de către miniștri PSD.
Crin Antonescu cere demisia lui Victor Ponta pentru că a fost numit din partea USL, dar el nu demisionează din funcția de șef al Senatului unde a fost ales tot din partea USL.