Portarul de 19 ani, Denis Moldovan, a revenit în echipa Universității Cluj. Fotbalistul a fost crescut în academia celor de la “U” până la vârsta de 14 ani, după care a jucat la echipe din ligile secunde timp de 5 ani.
Secția de volei a CSS VIITORUL Cluj-Napoca a avut rezultate foarte bune în sezonul încheiat. Juniorii au obținut titlul de campioni la volei pe nisip, cadeții au terminat vicecampioni, iar juniorii U19 au avut rezultate foarte bune în competițiile la care
LAPI Dej a cucerit campionatul național de volei pentru juniori. Cei din Dej au întrerupt astfel o serie de cinci titluri consecutive cucerite de CTF Mihai I, iar Viitorul Cluj-Napoca a arătat că echipa este în creștere. Pe locul secund a terminat CTF Mih
Echipa de handbal, CSS Viitorul Cluj Junioare 1 au ocupat locul 1 în Turneul Final Juniori 1 Speranta Feminin, organizat de Federația Română de Handbal la Buzău, în perioada 3-7 mai 2023.
Favorita primarului Emil Boc, FC Universitatea Cluj, va încasa în 2023, 10 milioane de lei din bani publici.
Atacantul „minune”, adus la CFR Cluj în martie nu se oprește din marcat. Patru goluri, în ultimele trei meciuri oficiale ale echipei Under 18, a reușit să înscrie atacantul ghanez.
Întrecerile din cadrul competiției de șah ”Memorialul Mircea Rădulescu” au început la Cluj. Concursul pentru copii are loc în perioada 11 - 12 martie.
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, găsește timp în ultimele luni, printre numeroasele atribuții pe care le are, să se gândească și la viitorul Cluj Arena.
Prinţul Edward a venit la Cluj pentru a participa la forumul Fundaţiei The Duke of Edinburgh's International Award, înfiinţată de Casa Regală britanică.
Un puști de la echipa ACS Viitorul Cluj, din Liga a treia, a explicat într-un clip pe TikTok cu ce este el îmbrăcat.
Echipa de junioare de beach handball a CSS Viitorul Cluj este campioana nationala 2022.
Echipa României de Beach Handball a ocupat locul 9 în lume, la Campionatul Mondial care s-a disputat în Heraklion, Grecia.
Legendele rugby-ului românesc Mircea Rusu, Petrică Motrescu, Mircea Ortelecan și Ioan Bucan vor participa la sfârșitul acestei săptămâni la turneul pentru copii și juniori găzduit de comuna Iclod (Cluj).
FC Universitatea Cluj poate ar putea primi 4 milioane de lei de la autoritățile locale, după ce clubul a ajuns pe lista propunerilor Comisiei de Analiză și Selecție a Proiectelor pentru Cofinanțarea Proiectelor depuse la Registratura Municipiului Cluj-Nap
A murit profesorul și antrenorul Mircea Nistor, personalitate marcantă a rugbyului clujean. Mentor al multor generații de jucătorii și unul dintre cei mai apreciați antrenori de juniori, acesta avea 63 ani.
La 11 școli din Cluj s-au schimbat directorii, după ce au expirat mandatele celor care ocupat posturile.
Directorul Clubului Sportiv Viitorul Cluj a fost înlocuit de fostul director, care acum patru ani nu promova examenul scris.
Cluj Blues Fest 2019, vineri, 15 noiembrie, la Cinema Florin Piersic! În deschidere, cea mai tânără trupă de blues din Transilvania, Green Onions
ACS Viitorul Cluj blochează transferul unor juniori și nu respectă regulamentul FRF. Unii sunt doriți de Hagi
Metroul Clujului chiar e de domeniul viitorului. Studiul de fezabilitate durează 27 de luni
6 km de metrou în București costă 500 mil EURO. Clujul are nevoie de 15 - 20 de km
Fuzesy Ilka, singura junioară din țară cu barem pentru Campionatul Mondial
Primarul Emil Boc a fost plecat într-o vizită în Silicon Valley, iar la întoarcere a vorbit din nou despre proiectul futurist al unui metrou din anul 2050.
Primarul Emil Boc a anunțat că, în 2018, Clujul va aloca bani pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate în vederea introducerii metroului.
Venirea studenților și începerea anului universitar s-a resimțit la Cluj, orașul fiind mult mai aglomerat.
PNȚ-CD și PND au anunțat că susțin candidaturii lui Octavian Buzoianu în lupta pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Un părinte a fost internat în spital, după un meci de fotbal între copii. A fost o bătaie generală, între părinți și antrenori.