Bucureștiul a finalizat cea mai nouă stație de metrou, care arată impecabil. Clujul se pregătește de astfel de lansări, pentru că până în 2026 trebuie să fie finalizate 9 stații, adică primul tronson al metroului clujean.
Pare incredibil, dar undeva în inima Africii există preoți care slujesc și în limba română. La Buramata, mitropolitul Inochentie de Rwanda și Burundi a adunat în jurul bisericii comunitatea locală, încercând prin acest gest să ofere, în primul rând protec
A venit, într-un final, iarna la Cluj. Drumurile județene din Cluj au fost dezăpezite, însă multe dintre acestea sunt încă afectate de polei, astfel că, autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să conducă prudent și în limita vitezei legale.
La Târgu Mureş, Moş Crăciun a lăsat deoparte sania trasă de reni şi a trecut la motocicletă. Îmbrăcaţi în hainele Moşului, mai mulţi motociclişti au devenit ajutoarele lui de nădejde. Au adunat cadouri de la cei mai înstăriţi şi le-au oferit copiilor nevo
Electrica Furnizare a început să notifice clienții în legătură cu noua ofertă contractuală, iar prețurile vehiculate sunt uriașe. Kilowatul ajunge la valoarea de 3.12463 lei cu TVA.
Organizatorul de eveniment din Cluj, Ion Novăcescu, a anunțat că și-a retras banii de la BCR, ca răspuns la gestul total absurd făcut de Austria, de a se opune fără niciun motiv pertinent aderării României la Schengen.
Actorul Mugur Mihăescu le cere românilor să se trezească și să boicoteze companiile austriece.
Trei bărbați și o femeie, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera prin Munții Maramureșului s-au rătăcit din cauza condițiilor meteo extreme. Unul dintre ucraineni și-a dat ultima suflare după ce a ajuns la spital.
Baschetbaliștii de U Banca Transilvania au învins pe Joventut Badalona, miercuri seara, scor 98 - 82.
Marți, 6 decembrie, pompierii au participat la 1.300 de misiuni în România. În doar 24 de ore, pompierii au fost solicitați să intervină la 140 de misiuni de salvare în județul Cluj.
Drumurile din mai multe zone ale județului Cluj au fost dezăpezite, după ce iarna a început să își facă simțită prezența, dar, circulația rutieră ar putea să fie în continuare îngreunată de poleiul și stratul fin de gheață format pe șosele.
O clujeancă a lansat un apel disperat către cei care pot face ceva pentru a schimba în bine sistemul medical clujean, în ceea ce privește Unitatea de Primiri Urgențe Copii.
O statuie cu un majordom din perioada sclaviei a fost postată la intrare într-un cunoscut local din centrul Clujului. Un cetățean străin stabilit la Cluj a ridicat în discuție faptul că aceasta este degradantă pentru persoanele de culoare.
O studentă de la UMF Cluj, din anul IV, s-a stins din viață la patru luni după ce a fost diagnosticată cu cancer.
Filmarea cu camionul lui Moș Crăciun care a luat foc la București a devenit cel mai vizionat clip de pe site-ul BBC News în ultimele 24 de ore. Camionul lui Moș Crăciun a fost cuprins de flăcări marți noapte pe șoseaua Giurgiu din Capitală.
Un tânăr de 19 ani din Maramureș riscă între 2 și 7 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un câine. Tânărul l-a lovit în cap cu o lopată până l-a ucis, iar imaginile îngrozitoare au fost publicate apoi pe TikTok.
Un șofer a fost filmat în comuna Mociu, pe marginea drumului județean în timp ce aruncă găini moarte în șanț.
O vulpe rănită și abandonată în Florești a fost capturată cu grijp de Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului - OPMCB Cluj.
Primăria Florești a pus în funcțiune sensul giratoriu de la intersecția străzilor Cetății - Ioan Rusu - Tăuțului.
Un polițist a fost filmat la Unitatea de tip Familial Gherla, în timp ce intervenea la un caz, iar unul dintre ocupații instituției îl acuza că îl abuzează.
Președintele francez Emmanuel Macron a transmis luni seară, pe pagina sa oficială de Facebook, un mesaj în care subliniază sprijinul țării sale pentru Republica Moldova.
Guvernul a anunțat marți, 22 noiembrie, lansarea oficială a programului de ajutorare a persoanelor infertile, pentru creșterea natalității în România.
Un urs a devenit regizor peste noapte, după ce s-a „împrietenit” cu o cameră de supraveghere montată în Parcul Național Piatra Craiului din Brașov. Gadgetul i-a stârnit interesul blănosului, care a început să o inspecteze de zor, încercând să-și dea seama
O intersecție din Câmpia Turzii a devenit subiect de discuție printre localnici, după ce președintele USR Câmpia Turzii, Gabriel Mureșan-Pop, a publicat o filmare în care se observă cât de prost au fost efectuate lucrările din intersecția în cauză.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc anunță că va iniția un proiect de lege prin care niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de închisoare.
remieră pentur natația românească. David Popovici a fost desemnat de revista Swimming World Magazine, cea mai prestigioasă publicație din lume dedicată natației, cel mai bun înotător al anului 2022.
Două asistente medicale, angajate la un spital orășenesc, s-au filmat cântând manele în camera de gardă.
Șoferii pot circula de astăzi pe toate cele patru benzi ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, pe lotul 2, în zona de la Oiejdea, în care sunt adesea înregistrate alunecări de teren.
Krisztina Nyegran, studentă la UBB Cluj, are nevoie de 11.000 de euro pentru o operație care trebuie făcută până la Crăciun.
O decorațiune cu un iepuraș de mari dimensiuni alături de un ou roșu, specifică Paștelui, a fost amplasată, de curând, într-un parc.