Un motociclist de 26 de ani a fost rănit grav într-un accident de circulație produs în luna septembrie. Acum are nevoie de ajutor financiar, pentru că toate operațiilor sunt extrem de scumpe.
Târgul de la Negreni s-a scumpit excesiv, iar după știrea de joi, 12 octombrie, când un comerciant se plângea că a plătit o chirie uriașă pentru un loc unde să își pună taraba, alți oameni au reacționat.
Primăria Cluj-Napoca anunță că încep alte lucrări de refacere a Parcului Caragiale, a străzii Octavian Petrovici și decopertarea Canalului Morii, acoperit acum 20 de ani.
Un bolid de peste 100.000 de euro trona miercuri seara în parcarea destinată persoanelor de handicap, de la Vivo Cluj.
Clujenii continuă să se plângă de calitatea servirii de la Profi Mercur, locația care a fost amendată de Protecția Consumatorilor Cluj, pentru probleme cu produsele scoase la vânzare. Din păcate, calitatea servirii nu poate fi amendată.
Dorian Popa l-a acuzat pe Călin Donca că l-a înșelat, iar acum milionarul i-a dat replica.
Laptopul furat de cei doi spărgători din Târgu Mureș, în data de 12 septembrie 2023, dintr-o mașină parcată la Kaufland în Mărăști, a fost recuperat de polițiști.
Un cocalar cu o mașină de fițe a parcat la Vivo Mall fix între două treceri de pietoni.
O tânără care locuiește în comuna Florești semnalizează că au apărut din nou „supereroi” pe blocuri. Un tânăr a fost surprins în timp ce mergea pe acoperișul de țiglă al unui bloc din Florești.
Șpaga e la ordinea zilei în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, dar și în cele din alte zone ale României. Inspectorii care trebuie să verifice marii transportatori de persoane, marfă sau firmele care dețin
Ioana Grama este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din România. Clujeanca a reușit să strângă o mică avere din activitatea ei din online.
Un șofer de bolt a decis să-și facă propriile reguli de circulație
Strada Scărilor din Clujul anilor 1900 e imposibil de recunoscut de un clujean din anul 2023. Aproape nimeni care a umblat pe acolo nu mai trăiește astăzi.
Pericolul demolării blocului C3, de pe strada Miko Imre, a trecut pentru familiile care s-au mutat în acest imobil, după ce au fost înșelate de țeparul Traian Onuc. Primăria Cluj-Napoca a vrut să demoleze luni, 2 octombrie, imobilul care a fost construit
Polițiștii clujeni au reușit să îi prindă doi bărbați care au spart mașini în parcarea Kaufland Mărăști, în luna septembrie. Aceștia foloseau un dispozitiv avansat cu care deschideau mașina în câteva secunde.
Primarul Emil Boc este cel mai bine plătit om din Primăria Cluj-Napoca, potrivit ultimului raport publicat, edilul câștigă un salariu brut de 31.050 de lei.
Un scandal provocat de un bărbat în stare de ebrietate a fost filmat într-un autobuz din Cluj-Napoca.
Demolarea blocului de pe strada Miko Imre, construit fără autorizație, a fost sistată.
Clujenii se vor putea bucura în curând de cele peste 5 hectare modernizate ale Parcului Feroviarilor. Înaintea investiției de 9 milioane de euro, parcul se afla într-o stare deplorabilă.
Un proiect de lege ar putea să interzică închirierea apartamentelor și caselor încadrate în clasa 1 de risc seismic. În plus, proiectul interzice desfășurarea oricăror activități permanente sau temporare în aceste clădiri.
Trupul tinerei cunoscute în lumea muzicală ca DJ Lalla (Laura Claudia Rosca), a fost adus la Turda pentru că este orașul în care artista a copilărit, iar cei apropiați vor veni să-și ia un ultim rămas bun.
Polițiștii orașului Huedin și ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost întocmite, în primele 9 luni ale anului 2023, 111 procese verbale de constatare a contravențiilor silvice prin care s-au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/20
În societatea contemporană, tumultuoasă și în continuă schimbare, capacitățile cognitive, în special memoria, sunt esențiale pentru adaptarea și navigarea eficientă prin bula uriașă de informații și de stimuli.
După ce s-a aflat identitatea tinerei găsite fără suflare pe plaja din Mamaia, Cucu de la Noaptea Târziu a transmis un mesaj plin de durere.
Protecția Consumatorilor Cluj a fost la restaurantul de fițe Sungarden Resort Baciu, județul Cluj, după ce mesenii de la o nuntă au reclamat că le-a fost rău în urma mâncării servite.
Nuntașii de care au participat la un fericit eveniment în 23 septembrie, la Sungarden Cluj, au zăcut bolnavi din cauza alimentelor consumate. Două persoane au făcut plângere și lucrurile au fost verificate, fiind găsite mari probleme.
Clujul va avea în următorii ani încă două mall -uri, plus zone de birouri și locuințe. Un activist civic prezent la dezbateri a propus să se renunțe de tot la parcări, deși mașina în ziua de azi este indispensabilă.
Taverna Racilor, deținută de Pescobar, va deschide și la Cluj un local și se va alătura localului Transylvania Steakhouse, în privința prețurilor nesimțit de mari.
Incidentul din luna iunie 2023, când un șofer al Companiei de Transport Public (CTP) Cluj a fost dat cu spray de un taximetrist, a fost tranșat cu amendarea tuturor părților.
Localurile lui Pescobar au fost controlate și închise de Protecția Consumatorilor, fiind găsite multe nereguli, inclusiv pește stricat.