Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea, a fost apostrofat pe stradă, după meciul echipei pe care o finanțează, Turris Turnu Măgurele, cu Rapid, din 16-imile Cupei României.
Cea mai scumpă pereche de pantofi din lume a fost expusă în Dubai, dar sunt slabe șanse de a fi vândută.
Serena Williams a renunțat la haine în cadrul unei campanii pentru conștientizara cancerului la sân.
U Cluj a reușit un meci foarte bun acasă și a învins Petrolul cu scorul 3-2, după un meci cu emoții spre final.
Celebrul artist român Cezar Ouatu se pare că a plecat din România pentru a-și încerca norocul la o carieră de succes în Marea Britanie, participând la concursul X Factor.
Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei (fostul șef al instituției în timpul mitingului din 10 august), și actualul șef, Cătălin Sindile, sunt puși sub acuzare în cazul mitingului din 10 august.
Un artist din Noua Zeelandă și-a pus în practică visul și a construit cu mâna lui o casă ca în povești. Seamănă cu un pantof, este șic și confortabilă.
Presupusul lord al drogurilor din Turda, supranumit ”Baghera”, ar fi fost reținut de polițiști.
Seat a publicat primele imagini și ale noului SUV denumit Tarraco. Mașina are 7 locuri și patru motorizări, două niveluri de echipare și o mulțime de sisteme de siguranță, scrie Automarket.ro.
Guvernul a dat publicității imagini de la întâlnirea dintre președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și premierul Viorica Dăncilă, dar sunetul a fost tăiat.
Specialiștii din cadrul CERT-RO (Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) anunță că o nouă metodă de înșelătorie prin telefon.
Clujul va mai avea 9 kilometri de autostradă în această lună.
Meciul așteptat de toată suflarea fotbalistă din România s-a terminat în spiritul duelurilor dintre CFR Cluj și FCSB, la egalitate.
BMW a creat prima motocicletă care poate rămâne în echilibru pe două roţi chiar şi atunci când staţionează, porneşte singură motorul şi se deplasează urmând semnele de circulaţie din oraş.
Cel puţin şapte oameni au fost răniţi joi, după ce o parte din faleza stâncoasă s-a prăbuşit pe plaja Navagio din insula crecească Zakynthos, potrivit autorităţilor citate de Reuters și News.ro.
Ianis Hagi (19 ani) a înscris un gol de senzațies, la Ovidiu, în meciul România U21 - Bosnia U21, partidă care poate asigura în mare măsură calificarea tricolorilor mici la Euro 2019.
Melodia "Aprinde scanteia”, lansată de Smiley și Dorian, se vrea a fi piesa-manifest a tinerei generații.
Pilotul italian, Romano Fenati, a fost dat afară de echipa sa după ce a tras frâna de mână a rivalului Stefano Manzi în turul al şaptelea al cursei de la clasa Moto2.
Clujenii pot asista la un spectacol unic, reconstituirea istorică ”Marea Unire”, care are loc în 8 septembrie 2018, la Cluj-Napoca, începând cu ora 19.00, pe Cluj Arena.
Tatăl Adinei Florea, aparent afumat binișor, a intrat în direct la B1TV și a spus că fiica lui îi va face dosar lui Iohannis.
Un taximetrist a fost la un pas să scoată un șofer de pe șosea, la intrare pe podul IRA, din cauza unor divergențe în trafic.
Cântăreața Ariana Grande a fost pipăită de un pastor în timp ce acesta ținea un discurs, chiar la înmormântarea Arethei Franklin.
Solitstul trupei U2, Bono, a trebuit să plece de pe scenă, după ce a rămas fără voce în timpul concertului de la Berlin.
CFR Cluj a încercat să obțină o victorie la scor și să se califice în grupele Ligii Europa. Clujenii aveau nevoie de o victorie la trei goluri diferență.
Jucătorii echipei CFR Cluj le-au transmis un mesaj video suporterilor, chiar înaintea meciului cu echipa F91 Dudelange.
Tehnica de a tăia cartofii necesită puțin exercițiu, iar apoi lucrurile merg de la sine.
Simona Halep a fost învinsă și eliminată de la US Open, încă din primul meci. Romînca a pierdut meciul cu Kaia Kanepi (44 WTA), scor 2-6, 2-4.
Un șofer a fost surprins în timp ce gonea cu mașina pe contrasens, pe Autorstrada A3, pe sectorul pus recent în funcțiune.
Dudelange a învins campioana CFR Cluj, scor 2-0, în meciul din Luxemburg.
O filmare aeriană a lotului 2 al Autostrăzii Sebeș - Turda arată că lucrările se dezmorțesc, dar încet.