Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, marți seară, că nu există o favorită în meciul împotriva formației malteze Floriana FC, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
CFR Cluj e CAMPIOANĂ! Cu ce echipe ar putea juca în primul tur preliminar din Champions League
Viitoarea pădure - parc Făget: Loc de relaxare pentru clujeni într-un cadru natural, cu intervenții minimale
Croaţia este pe locul doi în lume, după finala jucată la Campionatul Mondial, dar politicienii din această țară nu se ridică la acest nivel, le-a transmis anytrenorul echipei Zlatko Dalic.
Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, dirijorul principal Gabriel Bebeşelea şi violistul Cristian Andriş susțin, vineri, 19 ianuarie, de la ora 19.00, un concert pe scena Colegiului Academic.
Croatul Zeljko Sakic, jucătorul U-BT Cluj, crede că echipa poate avea un sezon mai bun decât cel precedent.
FlixBus a lansat o super ofertă pentru turiștii care vor să viziteze două importante capitale Europene. Prețurile sunt de low-cost, la condiții de 5 stele pentru transportul cu autocarul.
Filarmonica de Stat ”Transilvania” îi invită pe clujeni vineri, 26 mai, la concertul simfonic dirijat de David Crescenzi.
Selecționerul naționalei de fotbal a României, Cristoph Daum, a anunțat, luni, lotul pentru meciul cu Danemarca, disputat la Cluj-Napoca, din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018.
Campionatul European de Tenis de Masa din 2018 (cadeti si juniori) va fi organizat la Cluj-Napoca, după baschet si gimnastica in 2017.
Echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai va participa, începând de marți, 12 iulie 2016, în premieră la Campionatul European de Fotbal Universitar de la Zagreb (Croatia).
Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat, marți seară, care este lotul pentru turneul final al EURO 2016, din Franța, care începe în 10 iunie.
Partida de debut de la Euro 2016, România – Franța, va fi probabil unul dintre cele mai vizionate evenimente sportive ale anului. Formula de start a României
Filarmonica de Stat ”Transilvania” îi invită pe clujeni vineri, 29 ianuarie, la concertul vocal-simfonic extraordinar care-l readuce la pupitrul orchestrei filarmonicii pe tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea.
Naționala României va întâlni, joi seară, reprezentativa Finlandei, în cadrul preliminariilor EURO 2016.
Cea de-a V-a ediţie a "Zilelor Clujului” va avea loc în perioada 22-26 mai 2015. Această ediţie va fi parte integrată a programului Cluj-Napoca - Capitală Europeană a Tineretului 2015.
Cea de-a cincea ediție a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 22 mai - 26 mai, iar clujenii vor avea parte de multe evenimente.
Asociaţia Inventatorilor din România, organizează în perioada 16 - 19 septembrie 2014, la Cluj-Napoca, evenimentul "Rolul invenţiilor în Progresul Societăţii”, un prilej foarte bun de cunoaştere şi relaţionare pentru inventatorii din Român
Fundașii centrali Doru Bratu și Dino Škvorc au semnat, joi, contracte cu Universitatea CLuj, anunță site-ul oficial al echipei.
Potrivit unui studiu realizat pe baza preţurilor medii, ajustate cu inflaţia, preţul locuinţelor din România a scăzut în primul trimestru cu 4%, faţă de 9,25% cu un an înainte, înregistrând a patra cea mai mare scădere din cele 45 de pieţe
Steaua va fi cap de serie în tururile 2 și trei al preliminariilor din UEFA Champions League, iar în cazul în care va trece mai departe își va putea menține statutul.
De echipa CFR Cluj care învingea pe Manchester United cu 1-0 s-a ales praful, iar carierele eroilor de atunci nu au strălucit așa cum s-ar fi așteptat unii.
România s-a înscris oficial în cursa pentru organizarea meciurilor din cadrul ediției aniversare a EURO 2020, disputată în 13 orașe diferite de pe continentul european.
Echipa Pandurii Târgu Jiu va evolua în grupa E din Europa League. Meciurile de acasă se vor disputa pe Cluj Arena.
Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în grupele Ligii Europa, învingând cu scorul de 2-0 după prelungiri, gruparea Sporting Braga.
Steaua a scăpat de doi adversari dificili pentru play-off-ul din Champions League, iar pe baza noilor calcule are șanse mari să ajungă în faza grupelor.
In perioada 04.07.2013-07.07.2013, s-a desfasurat la Zagreb a 21-a Balcaniada la Tenis de Masa, la competitie fiind prezente 8 tari din balcani.
CFR Cluj l-a vândut şi pe ivorianul Bakary Sare echipei Dinamo Zagreb.
Fundașul CFR Cluj, Ivo Pinto, a fost vândut echipei Dinamo Zagreb. Iuliu Mureșan a explicat că decizia a aparținut FC Porto.
Ana Maria Brânză șiTiberiu Dolniceanu au cucerit medaliile de aur la Campionatul European de scrimă de la Zagreb, Croația.