Piața Unirii a fost plină, joi seara, la debutul Zilelor Clujului, la piesa ”Insula”, spectacolul-concert pe muzica Adei Milea.
Zilele Clujului 2017 este o aplicație dedicată festivalului care poartă același nume și care începe joi seara, de la ora 21.00, la Cluj-Napoca.
Zilele Clujului 2017 încep joi, 25 mai, fiind programate patru zile de distracție, cu evenimente de neratat.
Primăria Cluj-Napoca va restricţiona circulaţia rutieră în mai multe zone din oraș cu ocazia manifestărilor organizate sub egida "Zilele Clujului”- ediţia a 7-a.
Zilele Clujului din acest an se anunță un eveniment al conectării. Prima zi este una specială, în care cei interesați pot afla multe lucruri despre Cluj-Napoca, în cadrul unor tururi ghidate.
Câștigătoarea ”Next star”, Katia, dar și reprezentanții României la Eurovision, Ilinca & Alex, vor concerta vineri, 26 mai, în Piața Unirii, în deschiderea Zilelor Clujului 2017.
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în luna mai, anunță Primăria Cluj-Napoca.
Imnul de stat al României la meciul U-Banca Transilvania - BC SCM Timișoara va fi intonat de Mara Ivașcău, o elevă extrem de talentată din Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc dă asigurări că latura vestică a Pieții Unirii va fi pietonală până în luna mai, când încep Zilele Clujului.
Primarul Emil Boc a luat cuvântul la gala de închidere a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj 2016, care a avut loc duminică seara, în Piața Unirii
Zilele Clujului au reușit sp atragă zilnic un număr impresionant de spectatori la cele peste 100 de evenimente care au avut loc, în intervalul 19 - 22 mai.
Primarul Emil Boc a dansat pe rupte, duminică seara, la Zilele Clujului, în cadrul concertului de muzică populară.
Un foc de artificii demn de o mare sărbătoare a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă seara, la Zilele Clujului.
Primarul Emil Boc a fost în centrul atenției la concertele care au avut loc vineri sear, în Piața Unirii.
Zilele Clujului, cel mai mare eveniment al orașului, va avea sâmbătă seara o serie de evenimennte speciale, care vor culmina cu un foc de artificii.
Strada Samuil Micu se închide de vineri, 20 mai, pe durata a două zile.
Parcarea cu barieră din Piața Unirii se închide pe durata Zilelor Clujului 2016.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că se va suplimenta numărul curselor de pe linia 19, cu ocazia evenimentelor din cadrul Zilelor Clujului.
Cinematograful Dacia din cartierul clujean Mănăștur a fost reabilitat de Primăria Cluj-Napoca datorită implicării clujenilor în proiectul bugetării participative.
Cea de-a VI-a ediţie a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 19-22 mai 2016.
Anumiți locatari din zona centrală se plâng de zgomotul cauzat de evenimentele și concertele organizate în Piața Unirii, însă autoritățile locale spun că ”trebuie găsită înțelegere”.
Cea de-a VI-a ediţia a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 19-22 mai 2016. Festivalul a început în anul 2011 ca o dorinţă de sărbătoare a oraşului, a locuitorilor şi ca o ocazie de a fi descoperit de trecători şi turişti.
Primarul Emil Boc confirmă că Untold Festival se va ține și în 2016. ”Ce pacat pentru ca s-a terminat, ce frumos pentru ca va continua!!!”, a scris primarul pe Facebook.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit despre petiția lansată recent pe internet prin care se solicită interzicerea concertelor în Piața Unirii.
Maimuța donată Clujului de americani și inaugurată de Emil Boc nu a dispărut de pe malul Someșului, așa cum anunța ecologistul clujean Adrian Dohotaru.
Inaugurarea Teatrului Scena Verde, primul teatru în aer liber din CLuj, trebuia să încheie Zilele Clujului, însă vremea rea a dus la amânarea evenimentului până în această sâmbătă, 30 mai.
Societatea Culturală Filarmonia împreună cu Primăria Cluj-Napoca lansează invitația pentru concertul inaugural al Teatrului Scena Verde, ce va avea loc sâmbătă, 30 mai 2015.
Organizatorii Zilelor Clujului anunță că se amână concertul inaugural al scenei flotante de la Iulius Park, Scena Verde, primul teatru în aer liber din Cluj, din cauza vremii neprielnice.
O clujeancă se plânge de deranjul cauzat de concertele organizate în centrul orașului, cu ocazia Zilelor Clujului, care țin până la ore târzii în noapte.
Alexandru Tomescu a cântat la vioara Stradivarius în fața a peste 10.000 de clujeni, la Zilele Clujului 2015.