Duminica 22 Decembrie

Ardelean care a schingiuit cățelușa vecinilor, condamnat la închisoare și pus să plătească daune morale de zeci de mii de euro


Un bărbat din Ardeal care a abuzat sexual o cățelușă a fost condamnat la un an și șapte luni de închisoare. De asemenea, bărbatul trebuie să plătească daune morale de 23.000 de lei.

Sentința pronunțată de magistrații de la Ju­decătoria Hunedoara nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

Instanța a reținut că, în anul 2022, bărbatul din municipiul Hunedoara, a fost filmat în timp ce răpea o cățelușă pentru a o abuza sexual. 

Stăpânii cățelușei au intrat la bănuieli după au observat că patrupedul dispare de acasă zile în șir și se în­torcea plină de sânge. 

Ca să afle ce se petrece, proprietarii au montat camere de supraveghere în curte și astfel l-au surprins pe un băr­bat în timp ce se furișa, în timpul nopții, o ademenea pe cățelusă și pleca cu ea. După ce au văzut imaginile șocante, tinerii au mers cu aceasta la medicul ve­te­ri­nar, care le-a confirmat că fu­sese violată, potrivit mesagerulhunedorean.ro

Propritarii cățelușeil-au dat în judecată pe vecinul lor, care a scăpat ca prin urechile acului de acuzațiile de zoofilie, deoarece faptele s-au petrecut înainte de modificarea Legii privind protecția animalelor, prin care s-a stabilit că zoofilia este considerată cruzime față de animale.

Astfel, bărbatul a fost condamnat pentru rănirea și schingiuirea animalelor, distrugere și vio­lare de domiciliu. 

Comentarii Facebook