Barman din Cluj, bătut fără milă pentru că a refuzat să servească un client beat criță / A sărit peste tejghea și a încercat să-l lovească cu un scaun


Un bărbat din comuna Negreni, județul Cluj, a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că a bătut crunt un barman, care a refuzat să-l servească cu băuturi alcoolice. Sentința a fost pronunțată la data de 20 martie 2025 de Judecătoria Huedin și poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, fapta s-a petrecut la data de 25 ianuarie 2021, în jurul orei 10:30, într-un bar din localitatea Negreni, județul Cluj. La acel moment, în local se aflau barmanul și câțiva clienți. 

La un moment dat, în bar a intrat agresorul, aflat într-o stare avansată de ebrietate și fără a purta masca de protecție, necesară la acel moment din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Acesta a cerut să fie servit cu băuturi alcoolice, însă barmanul a refuzat și i-a cerut să părăsească localul.

Nemulțumit de refuz, clujeanul a devenit agresiv, adresând injurii și amenințări la adresa barmanului. Conflictul a escaladat rapid, iar agresorul a intrat în spatele tejghelei, unde l-a lovit pe barman cu pumnul în față și cu piciorul peste corp. Persoana vătămată a încercat să se apere, dar inculpatul a luat un scaun de la o masă, ridicându-l amenințător cu intenția de a lovi din nou.

Din fericire, unul dintre clienți a intervenit rapid și a reușit să-l oprească pe agresor, luându-i scaunul din mâini și cerându-i să părăsească localul. 

Comentarii Facebook