Bătaie într-un cimitir din Cluj! Două clujence au atacat o adolescentă, sub ochii unui polițist local
Două clujence au provocat un scandal de proporții într-un cimitir din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, după ce au atacat o adolescentă. Conflictul dintre cele trei ar fi pornit după ce victima a înjurat-o pe fetița uneia dintre agresoare.
Cazul a ajuns pe masa magistraților, iar luni, 13 ianuarie, una dintre agresoare a fost condamnată de Judecătoria Turda la 11 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cealaltă tânără implicată în scandal a scăpat cu o pedeapsă mai blândă pentru că nu împlinise încî vârsta de 18 ani în momentul în care a comis faptele. Astfel, magistrații i-au aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni.
Conform rechizitoriului, cele două i-au aplicat persoanei vătămate minore lovituri cu picioarele, au tras-o de păr și au lovit-o cu capul de poarta cimitirului, provocându-i leziuni ce au avut nevoie pentru vindecare de un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Anchetatorii au reținut că faptele s-au petrecut la data de 6 aprilie 2024, conflictul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în cimitir.
Pe imagini se vede cum una dintre agresoare se năpustește asupra persoanei vătămate, o prinde cu mâna de gât și o izbește de poarta capelei, apoi cele două tinere încep să se tragă de păr. După câteva secunde intervine și cealaltă atacatoare, care începe să o tragă de păr pe victimă.
În mijlocul încăierării, a intervenit un polițist local, martor la eveniment, care a reușit să calmeze spiritele și să o tragă deoparte pe una dintre femei, însă nu înainte ca aceasta să-i aplice o lovitură cu piciorul în zona abdomenului persoanei vătămate.
4 Comentarii
Is curios daca primeste o marire…. Asa e la noi cu porcii
fvtuva-n gat cu titlurile voastre clickbait
De ce toti protaganostii unor intamplari din judet sunt numiti clujeni sau clujence? Nu mai exista termenul de cetatean, locuitor, persoana, etc?
@Piranda: