Duminica 22 Decembrie

Ce bunuri nu se împart la divorț. Tot ce trebuie să ştii despre partajul care le dă peste cap planurile multor „vânători de averi”


Într-un partaj după divorţ, regula generală este ca fiecare dintre soţi deţine jumate-jumate din totalitatea bunurilor comune. Însă, există bunuri care nu se împart în cazul unui divorț. 

La oficiile de stare civilă din județul Cluj, în luna aprilie a anului 2024, s-au înregistrat 211 căsătorii, în scădere cu 39 de căsătorii față de luna martie 2024 și cu 77 de căsătorii mai puține decât în aprilie 2023. Totodată, numărul divorțurilor, pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive şi conform Legii nr. 202/2010, a crescut semnificativ, fiind înregistrate 59 de divorțuri în luna aprilie 2024. Adică, mai multe cu 13 decât în luna martie 2024 și cu 12 divorțuri în plus față de luna aprilie 2023. 

Și la nivel național numărul divorțurilor este în creștere. Numai în luna septembrie a anului trecut, 1956 de cupluri au divorţat în România, cu 203 mai multe decât în august şi cu 105 mai multe comparativ cu septembrie 2022, arată cifrele Institutului Naţional de Statistică. Potrivit psihologilor, principalele cauze de divorț sunt adulterul, gelozia şi violenţa fizică. În 1990, în România, unu din şase cupluri căsătorite ajungea la divorţ. Anul trecut, însă, rata a ajuns la unul din cinci, potrivit observatornews.ro.

Nu intră în masa partajului următoarele categorii de bunuri:

  • Bunurile mobile sau imobile primite de unul dintre soţi cu titlu de moştenire
  • Bunurile mobile sau imobile primite de unul dintre soţi sub formă de donaţie, când donatarul nu specifică faptul că donaţia este şi în beneficiul celuilalt soţ
  • Părţile sociale deţinute de unul dintre soţi într-o societate comercială
  • Fructele şi produsele provenite de la bunurile proprii ale unuia dintre soţi cu menţiunea că, pentru ca fructele să devină bun comun este necesară contribuţia ambilor soţi la obţinerea acestora
  • Creanţele născute înainte de încheierea căsătoriei şi realizate în timpul căsătoriei
  • Bunuri de uz personal şi exclusiv
  • Bunuri destinate exercitării profesiei
  • Manuscrise ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii
  • Bunurile achiziţionate în timpul căsătoriei de către unul dintre soţi cu sume primite din înstrăinarea unui bun propriu al acestuia
  • Indemnizaţia de asigurare primită ca urmare a prejudiciului suferit prin deteriorarea unui bun propriu
  • Preţul vânzării unui bun propriu
  • Bunuri obţinute prin schimbul cu un bun propriu.


Comentarii Facebook