Miercuri 18 Decembrie

Cetățean sârb, condamnat la 2 ani de închisoare de judecătorii din Cluj. A condus un TIR aproape de coma alcoolică, pe Autostrada Transilvania


Un cetățean sârb a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins beat la volan pe Autostrada Transilvania, tronsonul Câmpia Turzii – Nădăşelu. Sentința pronunțată luni 7 octombrie de magistrații de la Judecătoriei Cluj-Napoca nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

Potrivit rechizitoriului, la data de 9 septembrie 2021, la ora 13:10, agenţii de poliţie din cadrul Brigăzii Autostrăzi - Biroul Poliţie Autostrada A3, care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădăşelu la km 1, au oprit pentru control  un TIR care circula pe acest tronson de autostradă. 

În momentul în care polițiștii i-au cerut cetățeanului sârb să se legitimeze, și-au dat seama că că bărbatul consumase băuturi alcoolice. Prin urmare, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l, alcool pur în aerul expirat. 

Ulterior, cetățeanul străin a fost transportat la Spitalul municipal Turda, unde i-a fost recoltată o singură probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul refuzând recoltarea celei de a doua probe. 

Din buletinul de analiză toxicologică emis de I.M.L. Cluj, a rezultat că bărbatul a avut o alcoolemie de 2,18  g 0/00. 

În fața anchetatorilor, bărbatul a declarat că în ziua incidentului făcea un transport având ca destinaţie localitatea Târgu Mureş şi că în ziua respectivă în jurul orei 09:00 în timp ce se afla într-o parcare de pe Autostrada A1, a consumat două beri a câte 0,5 l fiecare, apoi şi-a continuat traseul. În cele din urmă a fost oprit pentru control de organele de poliţie rutieră pe autostrada A3 în apropiere de Câmpia Turzii. 

Bărbatul a declarat că deşi este cetăţean sârb, citeşte şi vorbeşte în limba română deoarece a executat o pedeapsă privativă de libertate în România pentru contrabandă cu ţigări. 

Comentarii Facebook