Miercuri 15 Ianuarie

Cluj: Candidat la Armată, șantajat de un individ care l-a filmat în timp ce consuma substanțe psihoactive! Escrocul voia un cont pentru un joc online


Un clujean care s-a înscris la un concurs pentru ocuparea unui post în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a fost șantajat de un individ alături de care consuma substanțe psihoactive.

Bărbatul îl amenința că va distribui pe site-ul MApN fotografii şi filmări în care  persoana vătămată apărea în timp ce consuma droguri, pentru a-i distruge cariera în armată. 

În schimbul tăcerii, individul îi cerea tânărului să îi dea un cont pentru un joc online, după ce inițial victima refuzase să îl vândă pentru suma de 1000 de lei. Clujeanul a fost șantajat de trei ori la rând de bărbat, care nu s-a oprit nici măcar când victima a depus o plângere penală în acest sens.

Incidentul a avut loc în februarie 2020, însă cazul a ieșit la iveală abia luni, 13 ianuarie, când magistrații de la Judecătoria Turda au dispus începerea judecății în dosarul în care bărbatul este acuzat de șantaj. 

S-a reţinut, în fapt, în esență, că la data de 28.02.2020 sau 29.02.2020, i-a transmis persoanei vătămate, prin intermediul martorului că dacă nu îi pune la dispoziţie contul online de la jocul League of Legends, va distribui pe site-ul MAPN fotografii şi filmări din data de 24.02.2020 când persoana vătămată consuma droguri pentru a-i distruge cariera în armată.

La aceeaşi dată de 28.02.2020 sau 29.02.2020, profitând de prezenţa persoanei vătămate la domiciliul său, l-a ameninţat în mod direct, verbal că dacă nu îi pune la dispoziţie contul online de la jocul League of Legends, va distribui pe site-ul MAPN fotografii şi filmări din data de 24.02.2020 când persoana vătămată consuma droguri pentru a-i distruge cariera în armată. 

La data de 06.03.2020, s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate şi l-a ameninţat din nou cu publicarea materialelor compromiţătoare dacă refuză să îi dea contul jocului League of Legends.

De asemenea în perioada 04.03 - 20.03.2020, aflând că persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva sa, l-a ameninţat cu acte de violenţă(îl va bate), cerându-i să-şi retragă plângerea formulată.”, au reținut magistrații. 

Comentarii Facebook