Miercuri 18 Decembrie

Cluj: Individ fără permis de conducere, condamnat la 3 ani de închisoare după ce s-a urcat la volan și s-a plimbat pe drumurile publice


Un bărbat fără permis de conducere a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins conducând pe Drumul Județean DJ 109, în comuna clujeană Așchileu Mare. 

El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar magistrații de la Judecătoria Gherla au dispus această pedeapsă, după ce a contopit pedeapsa cu o altă condamnare, prin care bărbatul se alesese cu 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor. 

Magistrații au reținut că, în data de 1 august 2019, ora 22:45, bărbatul a condus autovehiculul marca Volkswagen, pe Drumul Județean 109, din localitatea Aşchileu Mare, unde a fost oprit de organele de poliţie pentru control. 

În urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În speţă, există recidivă deoarece pedeapsa anterioară este mai mare de 1 an şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii stabilite de lege.

Reiese că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este trimis în judecată în prezentul dosar, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, astfel că în temeiul articolului 96 alineatul (4) din Codul penal, instanţa va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare.

Conform articolului 43 alineatul (1) din Codul penal, (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.”, au motivat magistrații de la Judecătoria Gherla. 

Comentarii Facebook