Cluj: Militar prins mort de beat la volan, condamnat la închisoare. Savurase un croissant cu şampanie, câteva beri și whisky
Judecătorii de la Tribunalul Militar Cluj au aplicat miercuri, 29 ianuarie, pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare în cazul unui soldat prins mort de beat la volan.
Soldatul din cadrul Unității Militare 01101 Miercurea-Ciuc, județul Harghita, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție la data de 16 septembrie 2024, în jurul orei 01:30, pentru un control de rutină.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, militarul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, s-a stabilit o alcoolemie în sânge de 1,36 g°/00 la ora 7.30 (prima probă) şi o alcoolemie de 1,21 g%o la ora 8.30 (proba a doua).
Fiind audiat de magistrați, soldatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că, în acea seară, a consumat în intervalul orar 17.00-21.00 patru beri cu alcool și 100 ml whisky, apoi s-a pus la culcare.
Când s-a trezit, la ora 1.30, s-a urcat la volan. De asemenea, a relatat că în cea noapte, a mâncat pe drum, la o staţie Peco, un sandvici şi un croissant cu şampanie şi o cafea.
0 Comentarii