Cluj: Minoră abuzată ani la rând și lăsată însărcinată de un bărbat din Mănăștur! Avea numai 10 ani când a început coșmarul


O adolescentă de 15 ani a trăit într-un coșmar timp de cinci ani, perioadă în care a fost abuzată constant de un individ din Cluj-Napoca. Când a fost agresată sexual pentru prima dată, minora avea numai 10 ani. Cu toate acestea, cazul a ieșit la iveală abia în vara acestui an, când copila a rămas însărcinată cu agresorul. 

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dispus joi, 5 decembrie, începerea judecății în dosarul în care bărbatul este acuzat de comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată.

Conform anchetatorilor, începând cu finalul anului 2019 și până la data de 22 iunie 2024, a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere și a întreținut raporturi sexuale, în mod repetat, cu persoana vătămată minoră. 

Prima agresiune a avut loc la finalul anului 2019, în satul Vechea, prin constrângere și profitând de imposibilitatea persoanei vătămate în vârstă de aproximativ 10 ani de a-și exprima voința.

Apoi, minora a fost abuzată, în anul 2023, în timpul vacanței de vară, la domiciliul bunicilor materni ai din localitatea Chendremal. 

Un alt abuz a avut loc cu ocazia zilei de naștere a agresorului, fiind urmat de alte agresiuni pe tot parcursul anului, inclusiv la domiciliul agresorului din Mănăștur, Cluj-Napoca.  

Anchetatorii au reținut că, la data de 22 iunie 2024, a avut loc un nou act sexual cu minora, la domiciliul acesteia din Vechea, în scopul producerii de materiale pornografice. 

Agresorul a făcut cu telefonul mobil o fotografie reprezentând organul genital al persoanei vătămate și o înregistrare audio-video reprezentând momentul în care acesta întreține un raport sexual cu persoana vătămată minoră, iar în urma acestui ultim abuz persoana vătămată minoră a rămas însărcinată. 

Comentarii Facebook