Duminica 22 Decembrie

Cluj: O nouă condamnare la închisoare pentru țeparul imobiliar Traian Onuc! A primit o pedeapsă mai blândă pentru că s-a împăcat cu păgubiții


Cunoscutul țepar imobiliar Traian Onuc a fost condamnat la 2 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare, în regim de detenţie, într-un dosar în care era acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Mâna dreaptă a lui Onuc, Pavel Jascău, a primit o pedeapsă de un an şi 10 luni închisoare cu suspendare. 

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Traian Onuc și a partenerului său de afaceri, Pavel Jascău, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, pentru că aceștia s-au împăcat cu păgubiții. Astfel, judecătorii au aplicat pedepsele numai pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Decizia pronunțată la data de 14 august 2024 nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului, cei doi bărbați au indus în eroare trei persoane pe care le-au făcut să creadă că vor finaliza construcția unui bloc de pe strada Miko Imre din Cluj-Napoca și au încheiat acte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele în construcție, chiar dacă nu aveau nicio intenție și nici bani să finalizeze lucrările.

Mai mult, Onuc s-a prezentat oamenilor sub un nume fals și folosea calități mincinoase de inginer sau șef de echipă. Astfel, una dintre persoanele vătămate i-a transferat în cont suma de 54.000 de euro pentru trei apartamente, iar un alt păgubit i-a remis 10.000 de euro. 

Reamintim că, la data de 18 iulie 2024, Traian Onuc a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În schimb, „partenerul” său de afaceri, Pavel Jascău a scăpat cu o condamnare cu o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, fiind stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Cei doi au fost obligați de instanță la plata în solidar a sumei de 15.000 de euro către cele două persoane vătămate din dosar. 

Comentarii Facebook