Cluj: Un șofer cu CINCI litri de bere „la bord” s-a izbit de remorca unui TIR! Clujeanul plănuise o plimbare periculoasă care se putea sfârși tragic
Un bărbat din comuna Moldovenești, județul Cluj, a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare, după ce s-a urcat beat criță la volan. În plus, tânărul este obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Sentința a fost pronunțată vineri, 7 februarie, de magistrații de la Judecătoria Turda.
Conform anchetatorilor, la data de 23 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Biroul Rutier au fost informați despre producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale care a avut loc pe raza comunei Mihai Viteazu, în parcarea benzinăriei A&A.
Oamenii legii au constatat imediat că mașina marca Mercedes-Benz condusă de clujean s-a izbit de o remorcă lăsată în parcare, pentru că nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers.
Ulterior, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, clujeanul a fost transportat la Spitalul Municipal Turda, în vederea recoltării probelor biologice. Conform buletinului de analiză toxicologică a rezultat cantitatea de 2,10 g ‰ alcool pur în sânge (la ora 00:30), respectiv 1,91 g ‰ alcool pur în sânge la (ora 01:30).
În instanță, clujeanul a recunoscut comiterea infracțiuni, declarând că înainte să urce la volan a consumat aproximativ 10 sticle de bere cu alcool a câte 0,5 l fiecare. El a mărturisit că voia să conducă din localitatea Plăiești, comuna Moldovenești, până în municipiul Turda, însă în localitatea Mihai Viteazu a avut loc accidentul rutier soldat cu pagube materiale.
3 Comentarii
ce e cu suspendarile astea? chiar n-avem nevoie de forta de munca gratuita pentru lucrarile publice?
Barbat pe pla lui!
Plm de tara de rahat! Nu mai poate bea omu 10 beri ca il baga la inchisoare! Votati Georgesku!