Duminica 22 Decembrie

Cluj: Un șofer prins sub influența psihoactivelor pretinde că a fost păcălit de o femeie necunoscută


Un bărbat de 26 de ani, din județul Mureș, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Turda la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins drogat la volan. De asemenea, a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. 

Tânărul a fost oprit în trafic de polițiști la data de 31 mai 2023, în jurul orei 23:40, în timp ce se afla la volanul autoturismului său pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu. 

În urma unui control de rutină, polițiștii au constatat că tânărul se află sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, a fost condus la Spitalul Municipal Turda, în vederea prelevării unei mostre de sânge și a unei mostre de urină pentru stabilirea cu exactitate a tipurilor de substanțe prezente în organism.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică, tânărul a fost găsit pozitiv pentru mefedronă.  În momentul în care a fost audiat de magistrați, bărbatul a că regretă fapta comisă și a încercat să explice cum a ajuns în această situație. El a relatat că în ziua incidentului s-a întâlnit cu o femeie a cărei identitate nu o cunoaște.

Aceasta l-a servit cu un pahar de bere, din care a consumat 2-3 înghițituri, după care a început să se simtă rău, având o stare de somnolență. Având în vedere starea de rău, tânărul susține că a întrebat-o pe respectiva persoană ce i-a pus în băutură, însă aceasta nu i-a răspuns la întrebare, asigurându-l că dacă va avea răbdare se va simți mai bine. 

Bărbatul a relatat că starea de rău nu s-a ameliorat și a decis să plece de la persoana respectivă. Astfel, a urcat în autoturismul său, unde a rămas aproximativ 30 de minute și a consumat un energizant. Mai apoi, când a apreciat că este apt pentru a conduce, a pornit spre domiciliu, la volanul autoturismului. 

Cu privire la gravitatea faptei, instanța reține că inculpatul a condus pe autostrada A3 autoturismul marca Opel, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, segment de drum care, de regulă, este intens circulat și șansele de a se produce un accident cu urmări foarte grave este ridicat. 

Pe de altă parte, instanţa are în vedere că inculpatul nu a cauzat vreun accident rutier, oprirea în trafic fiind ocazionată de efectuarea unui control ce avea ca scop depistarea conducătorilor auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Mai departe, în ceea ce privește circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța reține că acesta este în vârstă de 26 de ani, necăsătorit, studii 8 clase și nu posedă antecedente penale, iar potrivit înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei este o persoană bine integrată social.

Instanța constată că acest fenomen al conducerii sub influența substanțelor psihoactive cunoaște o creștere accentuată, fapt ce creează un sentiment de insecuritate pentru toți participanții la trafic, acestora fiindu-le puse în pericol viața, integritatea corporală şi proprietatea asupra bunurilor, valori garantate constituțional, precum şi un sentiment de nemulțumire a opiniei publice, care constată urmările deseori tragice ale acestui fenomen.”, a motivat instanța. 

Comentarii Facebook