Duminica 22 Decembrie

Cluj: Un tânăr care și-a ucis tatăl cu un levier, condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare. Băiatul fusese agresat de tatăl său ani la rând


Un tânăr de 22 de ani care și-a ucis tatăl cu un levier a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj la 4 ani și 6 luni de închisoare. 

Crima a avut loc la data de 9 octombrie 2023, în jurul orei 20:00, când un bărbat de 49 de ani din localitatea Monor, județul Bistrița-Năsăud, a devenit agresiv verbal şi fizic cu fiul său pe fondul consumului de alcool. 

Tânărul a fost agresat în baia locuinţei, a fost împins în cadă și amenințat cu moartea de propriul tată care-i spunea: „din mânurile mele îi moartea la băiat”. 

La incident a fost martoră mama tânărului care a încercat să aplaneze conflictul, însă a fost lovită cu palma peste faţă de soțul său. 

Ulterior, bărbatul a ieșit din casă și a revenit ținând în mână un levier metalic. În acest context, acesta și-a amenințat cu moartea soția și fiul.  

Astfel, tânărul de 22 de ani a smuls levierul din mâinile tatălui său după care a ieşit din casă. Bărbatul de 49 de ani a ieşit după el, în curtea locuinţei, iar când fiul lui a observat că este urmărit, pe fondul stării de nervozitate, i-a aplicat din întoarcere o lovitură cu levierul aflat în mâna stângă, la nivelul capului victimei, după care a luat levierul în mâna dreaptă şi i-a aplicat alte 2-3 lovituri la nivelul capului și toracelui, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave în zona mandibulei, gâtului şi toracelui. 

Bărbatul a reușit să mai exclame „Au! Au!”, după care a căzut lângă trotuar cu faţa în jos agonizând, iar la scurt timp a intervenit decesul.

Sentința a fost pronunțată vineri, 13 septembrie, și este definitivă. Inițial, tânărul fusese condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare de Tribunalul Bistrița-Năsăud, însă magistrații clujeni au decis să reducă pedeapsa. 

Cu toate că inculpatul nu are antecedente penale şi a recunoscut în faţa instanţei necondiţionat săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, înscrisurile depuse în circumstanţiere conturând o persoană liniştită, neconflictuală, abuzată în copilărie şi adolescenţă în formă continuată pe fondul consumului de alcool al tatălui, instanţa s-a îndreptat spre mijlocul limitelor de pedeapsă întrucât criteriul de individualizare ţinând de persoana inculpatului nu poate fi folosit în mod singular la stabilirea pedepsei, în partea opusă a balanţei aşezându-se gravitatea deosebită a infracţiunii, a rezultatului produs, pericolul social concret al faptei comise, pedeapsa stabilită undeva la mijlocul intervalului de pedeapsă obţinut urmare a reducerilor succesive a limitelor, fiind în opinia instanţei cea în măsură a asigura scopul pedepsei în cauză, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Nimeni nu este stăpân pe viaţa altuia şi nu are dreptul la a recurge la violenţe extreme, oricât de greşite ar fi acţiunile victimei.”, au reținut magistrații de la Curtea de Apel Cluj. 

Comentarii Facebook