Cluj: Un țepar care spunea că verifică instalația de gaz și le fura clujenilor banii din casă, condamnat la peste 4 ani de închisoare



Un clujean va sta 3 ani și 498 de zile la închisoare, după ce a pretins că e angajat la o companie de gaz ca să fure din apartamentele oamenilor. Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt calificat, iar pedeapsa primită rezultă din cumularea cu o altă condamnare pentru fapte similare.

Magistrații au reținut că, la data de 2 februarie 2023, în jurul orei 12:30, bărbatul a mers la apartamentul unui clujean pe care l-a mințit că lucrează în cadrul unei firme de gaz și trebuie să verifice instalația din locuință. 

Pentru că proprietarul apartamentului nu s-a gândit că poate fi vorba despre o înșelătorie, l-a primit în casă și i-a plătit suma de 390 de lei, bani oferiți țeparului pentru așa-zisele servicii prestate.

Pe lângă această sumă, bărbatul a reușit să fure din apartament încă aproximativ 2200 de lei, sumă ce se afla în interiorul unei cutii metalice. Pentru a face acest lucru, clujeanul l-a trimis pe proprietarul apartamentului să verifice robinetul de apă caldă de la bucătărie, moment în care a acționat. 

Astfel, acesta, la momentul comiterii faptei, se afla deja în locuința persoanei vătămate, cu o calitate falsă de lucrător la gaze, după ce a efectuat aparente lucrări de întreținere a sistemului termic. 

Inculpatul s-a folosit de funcția declinată și a trimis persoana vătămată să verifice robinetul de apă caldă de la bucătărie, timp în care acesta a deschis cutia metalică în  care persoana vătămată își ținea economiile și a sustras suma de 2200 de lei. 

Așadar, inculpatul a folosit o strategie de inducere în eroare a victimei, pentru a-și crea contextul sustragerii banilor, profitând de naivitatea acesteia și de greutatea ei de deplasare, aspecte care i-au favorizat acțiunea de sustragere.

După comiterea înșelăciunii, acesta nu a abandonat planul infracțional ci și-a păstrat contextul de încredere, generat de calitatea falsă declinată, ceea ce i-a facilitat acțiunea.

În concluzie, modul de comitere este unul complex și periculos întrucât inculpatul a profitat de vulnerabilitatea persoanei vătămate, folosindu-se, în principal, de calitatea falsă de lucrător la gaze, aspect care agravează situația acestuia.”, au motivat magistrații clujeni. 

Decizia a fost pronunțată luni, 9 septembrie, de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj și este definitivă. 

Comentarii Facebook