Miercuri 18 Decembrie

Clujean scandalagiu, ars la buzunare pentru că și-a înjurat și jignit vecina. O acuză pe femeie că l-a scuipat


Un clujean care și-a înjurat și jignit vecina se luptă în instanță cu Serviciul Public Poliția Locală Turda pentru anularea unei amenzi de 200 de lei. 

Bărbatul a fost sancționat contravențional la data de 9 februarie 2024, cu o amendă în cuantum de 200 lei, fiind acuzat că a tulburat ordinea şi liniștea publică a vecinilor săi, pentru că a adresat injurii şi expresii jignitoare vecinei sale. 

Clujeanul a arătat în instanță că vecina sa l-a scuipat de pe balconul acesteia, femeia fiind cea care a urlat prima dată la el, iar greşeala lui a fost că a ieşit afară din apartament. 

El a mai precizat că vecina sa este recidivistă şi că face continuu gălăgie. 

Cu toate acestea, magistrații de la Judecătoria Turda au stabilit la începutul acestei săptămâni că bărbatul nu are cum să scape de amendă.  

Legiuitorul considerând că orice cetăţean trebuie să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării, instanţa consideră că sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată petentului, la nivelul minim prevăzut de lege, sancţiunea a fost just individualizată.

De altfel, în raport de istoricul contravenţional al petentului, instanţa reţine că sancţiunea aplicată este una foarte blândă, motiv pentru care sub nicio formă nu se impune reindividualizarea acesteia”, au motivat magistrații clujeni.

Comentarii Facebook