Duminica 22 Decembrie

Clujeanul împușcat în picior de polițiștii din Huedin, condamnat la ani grei de închisoare


Clujeanul împușcat în coapsă de polițiștii din Huedin, în vara anului trecut,  a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Huedin la pedeapsa de doi ani și 10 luni de închisoare. De asemenea, un alt tânăr care a încercat să-i ia apărarea tovarășului său și a sărit la gâtul polițiștilor s-a ales cu o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare cu executare. 

Faptele s-au petrecut la data de 4 iulie 2023, când pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Huedin, a fost sesizat telefonic de către o femeie din zonă, care-l anunța că niște persoane sustrag lemne din pădure. 

Pădurarul i-a identificat pe unul dintre inculpați și pe fratele acestuia în zona pădurii din localitatea clujeană Săcuieu. Cei doi aveau într-o căruță material lemnos, ce părea recent tăiat, astfel pădurarul a anunțat organele de poliție.

Pentru că existau indicii rezonabile cu privire la comiterea unei infracțiuni la regimul silvic, agenții de poliție le-au solicitat celor doi să ducă lemnele la Poliția Forestieră, aspect cu care cei doi au fost de acord. 

Potrivit anchetatorilor, după ce au ajuns la Poliția Forestieră, unul dintre inculpați și fratele său au fost somați să descarce lemnele. Însă, la scurt timp, a ajuns la locul faptei și cel de-al doilea agresor, care a început să manifeste o atitudine violentă verbal față de pădurar și față de organele de poliție. 

Ținând cont că bărbatul avea un comportament recalcitrant, agentul de poliție a procedat la efectuarea controlului corporal asupra acestuia. Bărbatul s-a opus, iar cei doi polițiști au încercat să-l încătușeze.  În acest context, clujeanul a opus rezistență și a exercitat acte de violentă asupra celor doi agenți de poliție. 

tanar impuscat cluj.jpg

În timpul imobilizării, inculpatul  l-a trântit la sol pe agentul de poliție Ganea Claudiu.  Agenții de poliție au încercat apoi să îl încătușeze pe inculpat și, deși au folosit și sprayul din dotare, nu au reușit, inculpatul  opunând rezistență, zbătându-se. La un moment dat, inculpatul a încercat să ia o piatră pentru a-i lovi pe agenții de poliție, însă, observând acțiunea inculpatului, agentul de poliție Baltă i-a luat piatra din mână.”, au reținut anchetatorii. 

Polițiștii clujeni au scăpat situația de sub control

Potrivit documentelor cuprinse la dosarul cauzei,  în timpul încercării de imobilizare, unul dintre cei doi bărbați a sustras pistolul pe care agentul de poliție îl avea în dotare și a fugit cu el în stradă. Din acest motiv, polițistul a luat arma pe care o avea colegul său în dotare, după care l-a somat pe inculpat să se oprească, strigând „Lasă arma jos, stai pe loc!”. Ulterior, polițistul a tras două focuri de avertisment. Pentru că tânărul nu s-a conformat și intenționa să fugă, agentul de poliție a executat două focuri de armă spre zona picioarelor inculpatului. Unul dintre gloanțe l-a nimerit pe inculpat în coapsa stângă. În acel moment, tânărul a aruncat arma pe marginea drumului și a fugit. 

Unul dintre agenții de poliție a pornit în urmărirea tânărului folosind autoturismul. După ce a ajuns la tânărul împușcat, i-a aplicat un garou până la sosirea echipajului dc ambulanță. 

Anchetatorii au reținut că, între timp, la fața locului au sosit mai multe persoane din anturajul tânărului împușcat care au început să provoace scandal, fapt ce a necesitat prezența altor echipaje de poliție. 


Comentarii Facebook