Duminica 12 Ianuarie

Cum îi UMILESC agenții imobiliari pe cumpărătorii de locuințe din Cluj: „Râd de suma pe care o ai, cresc prețul cu 10k euro peste noapte”


Procesul de căutare a unei locuințe poate fi o adevărată provocare, mai ales în jungla imobiliară din Cluj-Napoca. Un clujean a avut parte de o adevărată aventură când a început să-și caute un apartament cu două camere în orașul de cinci stele, având la dispoziție un buget de 130.000 de euro. 

El a relatat că, după două luni, a reușit să-și găsească locuința dorită, însă în această perioadă a fost hărțuit de agenții imobiliari care îl sunau zilnic sau încercau să-l manipuleze în așa fe încât să-l determine să cumpre apartamente la prețuri mai mari. 

Parcursul găsirii unei locuințe 2024/2025

Salut,  

Aș vrea să fac o postare legată de experiența mea legată de găsirea unui apartament în Cluj-Napoca în anul 2024/2025, scopul fiind de a oferi speranță oamenilor care sunt în procesul găsirii unei locuințe în această perioadă.  

Bugetul meu a fost de 130k euro pentru a găsi un apartament cu 2 camere în Cluj-Napoca și, în final, am reușit să găsesc locuința dorită.  

Experiența mea:

  • Agenți care te hărțuiesc cu 10-15 apeluri pe zi cu oferte de apartamente care duc a grajduri pe care nu le vrea nimeni.  
  • Agenți care râd de suma pe care o ai, că „aceștia nu sunt bani în orașul ăsta.”  
  • Agenți care te înjură că nu îți plac apartamente care sunt spații tehnice sau frizerii.  
  • Agenți care mint legat de detalii legate de apartament doar cu scopul de a te duce acolo.  
  • Agenți care te iau de prost când le vorbești de defectele evidente.  
  • Proprietari care cresc prețul cu 10k euro peste noapte, că așa au auzit de la un vecin.  
  • Anularea vizitei înainte cu 5 minute, fără să le pese de timpul meu și drumul până acolo pe care l-am parcurs.  
  • Chiriași care nu răspund la interfon și te țin în frig afară.  
  • Imagini care nu caracterizează apartamentul nici măcar 20%.  
  • Proprietari care au un apartament mediu, dar cred că în 2 ani îl vor vinde cu 200k euro.  
  • 70% din vizite începând cu următoarele expresii:  „Mai vin 4 persoane azi, trebuie să vă gândiți repede.”/„În 2 săptămâni cresc prețul cu 5000 de euro.”/„E deja promis cuiva, dar să mă sunați peste 2 zile și poate îl prindeți.”  

Acestea sunt doar niște evenimente din cele 2 luni de căutare pe care le-am întâlnit.  

Nu este o postare de hate și nu este îndreptată către nimeni, doar doresc să ofer un „sprijin” oamenilor care sunt în acest proces.  

P.S.: Indiferent în ce oraș suntem, trebuie să ne păstrăm bunul simț și să nu uităm că, în viața asta, vom fi indiscutabil pe ambele părți în acest proces.


Comentarii Facebook