Duminica 22 Decembrie

Dosar penal pentru un clujean de 73 de ani! A fost prins la braconaj pe un fond de vânătoare din Cluj


Un bărbat de 73 de ani din comuna clujeană Aluniș s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins la braconaj pe fondul de vânătoare nr. 16 Livada. 

Un paznic de vânătoare a sesizat poliția, iar oamenii legi l-au găsit pe bărbat în zona unui deal dintre localitățile Orman și Gihrolt, într-un autoturism în care se mai aflau încă trei persoane.

Polițiștii au găsit asupra bărbatului o armă de vânătoare cu alice și două cartușe, pe care le deținea legal, însă acesta nu avea autorizație de vânătoare.

Polițiștii de la Secția 7 Rurală Gherla au fost sesizați în seara zilei de 5 septembrie, în jurul orei 21.30, de către un paznic de vânătoare, că pe fondul cinegetic nr. 16 Livada, în zona unui deal dintre localitățile Orman și Gihrolt, se află un autoturism, cu trei persoane.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a fost identificat un bărbat în vârstă de 73 de ani, din comuna Aluniș, care avea asupra sa o armă de vânătoare cu alice și două cartușe, deținută legal, însă neavând autorizație de vânătoare.”, au informat reprezentanții IPJ Cluj. 

La nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.

Comentarii Facebook