Duminica 22 Decembrie

Fată de 15 ani, lăsată însărcinată de un bărbat din Cluj! Individul riscă ani grei de închisoare, după ce a profitat de minoră luni de zile


Un bărbat din Huedin, județul Cluj, riscă să ajungă în spatele gratiilor, după ce a întreținut raporturi sexuale cu o fată de 15 ani, lăsând-o însărcinată. 

Magistrații de la Judecătoria Huedin au dispus marți, 19 noiembrie, începerea judecății în dosarul în care clujeanul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de de act sexual cu un minor.

Conform anchetatorilor, bărbatul a convins-o pe minoră să întrețină cu acestea mai multe raporturi sexuale în perioada 15 ianuarie - 1 iulie 2023. 

Ulterior, adolescenta de 15 ani a rămas însărcinată, iar la data de 23 noiembrie 2023 a dat naștere unui băiețel. 

În actul de sesizare, în esenţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada 15.01.2023-01.07.2023, în timp ce se afla la locuința sa din Huedin, a întreținut în mai multe rânduri raporturi sexuale consimțite cu persoana vătămată — minoră în vârstă de 15 ani, în urma acestora persoana vătămată dând naștere unui copil, la data de 23.11.2023, inculpatul cunoscând vârsta persoanei vătămate.”, au reținut judecătorii. 

Comentarii Facebook