Duminica 22 Decembrie

Funcționa fără acordul Primăriei Cluj-Napoca! Comerciant din Piața Mărăști, amendat de Poliția Locală și obligat să-și închidă magazinul


Un comerciant din incinta Pieței Agroalimentare Mărăşti a fost amendat cu 400 de lei de Poliția Locală din Cluj-Napoca, pentru că nu avea acord de funcționare eliberat de primărie. Ca măsură complementară, polițiștii locali au dispus suspendarea activității pentru punctul de lucru, până la obținerea documentului. 

Patronul magazinului a încercat să amâne puțin momentul închiderii. Astfel, a dat în judecată Poliția Locală pentru anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Cu toate acestea, magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au respins, la sfârșitul săptămânii trecute, cererea comerciantului. 

Potrivit procesului-verbal, polițiștii locali au făcut o verificare la magazinul respectiv la data de 24 octombrie 2023. Tot atunci firma care-l administrează a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei și s-a dispus suspendarea activității pentru punctul de lucru până la obținerea acordului de funcționare. 

Judecătorii clujeni au reținut că, potrivit legii, comercianții sunt obligați să obțină avizul de funcționare înainte de începerea activității. 

În speța de față, reiese că petenta a făcut demersuri în vederea obținerii acordului de funcționare anterior momentului la care a fost sancționată, dar instanța apreciază că aceste împrejurări sunt irelevante din perspectiva temeiniciei procesului-verbal contestat, câtă vreme, deși i s-a comunicat din partea intimatei că există anumite neregularități ale documentației, aceasta a procedat în concret la desfășurarea activității anterior momentului obținerii acestui act, așadar a procedat în mod conștient la desfășurarea activității fără a fi obținut în prealabil acordul de funcționare necesar.”, au motivat magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca. 

Comentarii Facebook