Furat de doi „tovarăși”, un traficant de stupefiante din Cluj a cerut ajutorul POLIȚIEI ca să-și recupereze banii de „marfă”. A fost vorba de o sumă uriașă


Doi tineri din Cluj-Napoca au fost condamnați la 3 ani și 6 luni, respectiv 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, după ce au furat 32.000 de lei de la un traficant de stupefiante. 

Sentința a fost pronunțată joi, 9 ianuarie, de magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca și poate fi atacată cu apel. 

Conform rechizitoriului, traficantul de substanțe interzise a fost ademenit de cei doi bărbați sub pretexul vânzării unui kilogram de stupefiante. Însă, în momentul în care cei trei s-au întâlnit, agresorii i-au furat borseta în care se aflau 32.000 de lei și au luat-o la sănătoasa. 

La un moment dat, traficantul clujean a reușit să sune la 112 ca să denunțe furtul, apoi a pornit în căutarea celor doi și a reușit să-și recupereze banii. 

În ciuda faptului că bărbatul a încercat să-i convingă pe atacatori că se întâlnise cu cei doi ca să cumpere o mașină, magistrații au concluzionat că era vorba despre o vânzare de droguri, fapt confirmat și de unul dintre agresori. 

Prin actul de sesizare s-a reţinut, în esență, că în data de 03.04.2024 în jurul orelor 21,45, pe timp de noapte, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpaţii ##### #### ####### şi ###### ###### ######, împreună cu suspectul ###### ###### #########, în timp ce se aflau în zona imobilului cu nr. 25 de pe str. ##### din mun. Cluj-Napoca, au întrebuintat acte de violentă fizică asupra persoanei vătămate ###### #####, respectiv au imobilizat-o pe persoana vătămată si i-au aplicat lovituri la nivelul feței si a corpului, ocazie cu care i-au solicitat banii pe care îi are asupra sa, după care i-au smuls persoanei vătămate din zona abdomenului borseta în care se afla suma de 32.000 lei si au plecat de la fața locului, suma de bani fiind recuperată ulterior de persoana vătămată, fără borseta în care se afla, în urma agresiunilor fizice exercitate, persoanei vătămate fiindu-i cauzate leziuni traumatice vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale.”, au reținut magistrații clujeni. 

Comentarii Facebook