Furturi în serie în mai multe magazine de electronice din Cluj-Napoca! O tânără a furat telefoane mobile de peste 25.000 de lei în numai 4 zile
Două tinere din Cluj-Napoca au ajuns în fața judecătorilor clujeni, în urma unor furturi în serie ce au avut loc în perioada 6-10 septembrie 2024, în mai multe magazine de electronice din municipiu.
Potrivit rechizitoriului, una dintre tinere a furat telefoane mobile din mai multe magazine, cauzând un prejudiciu total de peste 25.000 de lei, în timp ce prietena ei îi păzea spatele.
În data de 6 septembrie 2024, clujeanca a furat un telefon mobil în valoare de 1.500 de lei, din buzunarul unei persoane aflate într-un magazin din Piața Flora. După comiterea faptei, aceasta a fugit, iar prejudiciul nu a fost recuperat.
Apoi, la data de 9 septembrie 2024, tânăra a sustras dintr-un magazin situat pe Bd. Muncii un telefon marca Samsung S23+, în valoare de 4.499 de lei, după ce a desfăcut sistemul de siguranță al produsului. În aceeași zi, în același magazin, femeia a furat alte două telefoane, Samsung S24+ și Samsung S24, cu o valoare totală de 8.048 de lei, ascunzându-le sub rochie.
Seria de furturi a continuat pe 10 septembrie 2024, în Complexul Comercial Iulius Mall Cluj-Napoca, unde tânăra, ajutată de prietena ei, a furat patru telefoane de ultimă generație în valoare totală de 15.525,53 de lei. Produsele au fost ascunse în buzunarele gecii, iar clujeanca a părăsit magazinul fără să achite contravaloarea acestora.
Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dispus vineri, 6 decembrie, începerea judecății în care tânăra este acuzată de săvârșirea infracţiunii de furt calificat, iar prietena ei este cercetată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.
0 Comentarii