Duminica 22 Decembrie

Gelozia naște monștri! Un clujean i-a făcut viața un calvar fostei soții, după ce a văzut-o cu altul: „O să-l fac să dispară. Să-și vadă de burlăcia lui”


Un clujean din comuna Apahida și-a terorizat fosta soție, după ce femeia a început o relație cu un alt bărbat. Pentru că epuizase toate variantele, el a început să le trimită femeii și iubitului ei mesaje de amenințare pentru a-i face să se despartă, sperând că fosta lui soție se va întoarce la el. 

După ce i-a terorizat luni în șir, bărbatul a fost condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de şantaj în formă continuată. Cu toate acestea, magistrații de la Curtea de Apel Cluj au dispus amânarea aplicării aplicarea pedepsei de 1 an 4 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

De asemenea, el este obligat să-i despăgubească pe cei doi cu 6000 de euro, cu titlu de daune morale. 

Astfel, din cuprinsul conversațiilor purtate pe aplicațiile Messenger și WhatsApp, s-a constatat că, în ansamblu discuțiilor care au avut loc pe perioada anului 2019, persoana vătămată a fost constrânsă să renunțe la relația cu concubinul acesteia și să se împace cu inculpatul, având în vedere că au doi copii care au nevoie de ambii părinți, inculpatul urmărind, așadar, un folos injust nepatrimonial.

Constrângerea psihică s-a exercitat prin efectuarea de către inculpat a unui act de natură să inducă victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău, care va provoca o pagubă.”, au stabilit magistrații de la Curtea de Apel Cluj. 

Cum s-a petrecut totul

Judecătorii au reținut că bărbatul a divorțat încă din anul 2015 de cea pe care o terorizează. În anul 2019, femeia a început o nouă relație, iar acesta a început să o hărțuiască prin apeluri telefonice și mesaje, a urmărit-o pe stradă și i-a supravegheat casa. 

Tot atunci a fost emis un ordin de protecţie, însă acest lucru nu l-a oprit pe bărbat din a trimite mesaje de amenințare celor doi. El i-a cerut fostei soții să încheie actuala relație și să se împace, întrucât au doi copii care au nevoie de ambii părinți. 

De cele mai multe ori, bărbatul a făcut referire la exercitarea unor acte de violență fizică asupra concubinului fostei sale soții. 

Printre mesajele transmise se numără: 

„Ai văzut vreodată dezastre pe stadioane, aşa o să păţească el dacă nu îşi vede de burlăcia lui sau să-şi caute o femeie ca el singură.”

„O să fie distrus el dacă tu nu vrei să înțelegi” 

„Trezește-te. Tu nu știi ce-i aceea linșare. V-a fi linșat dacă apare în zonă”

„Aşa să te gândeşti că jur pe ce vrei că o să fac orice să fim împreună şi să dispară acel nemernic din viaţa ta..”

„Nu-i mai dau (mesaje), alții se vor ocupa de el dacă nu înțelege” 

„Niciodată cum apare în zona va fi linșat” 

„Vezi că pt mine viața înseamnă voi trei, așa că nu mă interesează ce o să pățesc, pe el no să-l ai niciodată de soț” 

„Te sfătuiesc să te mai gândești până nu e prea târziu”

„O să fac tot posibilul sa-i aduc înapoi așa că te rog încă odată ajută-mă” 

„Să nu crezi că poţi să-ţi baţi joc de familia mea, n-ai vrut să vii la o discuţie amabilă, doar mai jignit, acuma nu mai vreau, atenţie începe războiul.” 

„Măi bărbate, să nu-ți zic femeie, cred că mă provoci. Eu ţi-am spus și îți repet lasă-mi familia în pace, că are doi copii de care trebuie să se ocupe și tu vezi-ți de nebuniile tale”

„Bună dimineaţa” Văd că nu ai somn noaptea. Somn nu o să ai până nu te debarasez de femeia asta...” 

„Oricum vei fi oprit, dar urât”.

Comentarii Facebook