Jaf de proporții în Cluj! O gașcă de cerșetori a lăsat o familie fără 44.000 lei. Copiii erau instruiți să intre în case și să fure tot ce găsesc


O familie din Cluj, care a încercat să ajute o familie nevoiașă, s-a trezit fără suma de 44.000 de lei, bani furați din casă de o fată de 14 ani, cu ajutorul mamei și surorii sale.

Incidentul a avut loc pe 4 decembrie 2022, dar cazul a ieșit la iveală abia luni, 27 ianuarie, când magistrații Judecătoriei Turda au decis aplicarea unei măsuri educative de asistare zilnică timp de 6 luni pentru minora implicată, acuzată de furt calificat.

Conform anchetatorilor, în ziua respectivă, o femeie cu un copil de 7 luni în brațe, însoțită de fiicele sale de 14 și 16 ani și de fiul de 5 ani, a ajuns într-un sat din Cluj pentru a cerși.

În jurul orei 10:00, familia a intrat în curtea unei case a cărei poartă nu era încuiată. Persoana vătămată era plecată la o înmormântare, iar în curte se aflau mama și sora acesteia.

Femeia ce ținea un bebeluș în brațe a mers în bucătăria de vară, unde le-a rugat pe cele două femei să-i dea mâncare și bani. Una dintre ele i-a oferit cozonac, clementine și 5 lei.

În acest timp, fetele de 14 și 16 ani au intrat în locuință pe o ușă neîncuiată. Au căutat bani și au găsit într-un dulap patru plicuri cu 10.000 de lei fiecare și încă 4.000 de lei deasupra lor. Sora mai mică a luat toți banii și i-a ascuns în buzunar.

După ce au ieșit din casă, fratele lor mai mic a intrat în bucătăria de vară, de unde a plecat împreună cu mama lor. După ce s-au reunit pe drumul principal, mama a luat plicurile cu bani de la fata de 14 ani și le-a ascuns.

Camerele de supraveghere ale unui vecin au surprins momentul în care familia pleca de la fața locului. Imaginile au fost predate poliției, iar în urma cercetărilor s-a stabilit cine sunt vinovații. 

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că fapta inculpatei (14 ani) care la data de 04.12.2022, în jurul orei 13:30-14:00, împreună cu mama sa şi sora sa minoră, s-a deplasat la locuința persoanei vătămate din localitatea (...) cu intenția de a sustrage bunuri sau bani din locuință şi în timp ce numita s-a deplasat la bucătăria de vară unde se aflau martorele #### ##### ###### şi ##### ######## de la care a cerut mâncare şi bani, ţinându-le de vorbă şi distrăgându-le atenția, inculpata împreună cu sora sa au pătruns în curtea imobilului şi în interiorul casei, de unde au sustras suma de 44.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat”, au reținut magistrații. 

Comentarii Facebook