Duminica 22 Decembrie

Jaf de zile mari la magazinul Selgros din Cluj-Napoca! O femeie a vrut să-și facă „provizii” pentru câteva luni, dar riscă să ajungă după gratii


O femeie a furat produse de aproape 1000 de lei din magazinul Selgros de pe Calea Someșeni din Cluj-Napoca. 

Clujeanca a încercat să-și facă provizii pentru o lună întreagă, având în vedere cantitățile de mâncare pe care le-a furat. Cu toate acestea, are șanse mari să ajungă în spatele gratiilor.

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dispus joi, 19 septembrie, începerea judecății în dosarul în care femeia este acuzată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 

Potrivit anchetatorilor, furtul a avut loc la data de 3 aprilie, în jurul orei 16:10. Pentru că era pandemie de COVID-19, femeia purta o mască medicinală pe față. Alături de ea au intrat în magazin o femeie de aproximativ 20-25 ani și un tânăr de 17-20 de ani, care au rămas neidentificați. 

Femeia a furat din magazinul selgros mai multe produse alimentare și nealimentare după cum urmează: bacon țărănesc în cantitate de 1,284 kg, carne tocată în cantitate de 1,364 Kg, 10 pachete cu zahăr vanilat, cremă tartinabilă 750g, miere polifloră 900G, miez nucă 1 Kg, Snickers batoane 4*50 g; twix batoane 4*50g, orbit Pepermint 10 bucăți, Gusto cafe au lait 16 bucăți, Lipton ceai, ciocolată Kinder 300g, ciocolată Lindt 300g, ciocolată Lindt Le grand 150g, sos tartar Spak 1,21, sos maioneză Hellman 650 ml, Bref activ 4*50g, apă de gură B 250 ml; sacoșă fructe; salam săsesc 650g, 3 bucăți șnițel de pui 155g/bucată, strips pui crocante 1 kg; Gillete venus 3 buc., gel ras 200 ml, șampon Elseve 250 ml, Hand and Shoulders 675 ml, balsam Elseve 200 ml, Loreal Elseve, Syoss Color, OET. Pudding 40g, OET. Creme Ole 80 g și Wunder baum black), fiind cauzat un prejudiciu de 996,59 de lei.

Comentarii Facebook