Lovitură grea pentru Primăria Cluj! Trebuie să-l despăgubească pe Sile Pușcaș cu peste 15 milioane de euro pentru Parcul Zorilor, din bugetul local
Primăria Cluj-Napoca trebuie să plătească despăgubiri de peste 75 de milioane de lei (aproximativ 15 milioane de euro) omului de afaceri Sile Pușcaș, după ce acesta a fost expropriat pentru construcția Parcului Zorilor, au decis definitiv joi, 5 decembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava.
Hotărârea vine după un proces de lungă durată, pornit în anul 2019, în care au fost contestate despăgubirile inițiale stabilite de Comisia de Expropriere din cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca, care au fost de numai 10,9 milioane de lei.
În primă fază, Tribunalul Bistrița-Năsăud stabilise despăgubiri mai mari, de 113,8 milioane de lei, însă Primăria Cluj-Napoca a contestat decizia.
Procesul a fost strămutat în 2023 de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Suceava, unde instanța a redus suma la 75,05 milioane de lei, fiind înregistrată o diferență de peste 64 de milioane de lei în comparație cu evaluarea inițială.
Primăria Cluj-Napoca va trebui să plătească acum o diferență de peste 64 de milioane de lei din bugetul local către compania PSC Imobiliare SA, deținută de Sile Pușcaș.
Afaceristul avea în plan dezvoltarea unui ansamblu rezidențial pe terenul de 1,2 hectare din cartierul Zorilor, însă proiectul a fost stopat prin decizia municipalității de a construi un parc.
„Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă PSC Imobiliare SA, ca nefondat. Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă UAT Municipiul Cluj Napoca prin primar împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. 4684/117/2019, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă UAT Municipiul Cluj Napoca prin primar împotriva sentinţei civile nr. 2559/03.11.2022 a Tribunalului Bistriţa Năsăud. Schimbă, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că: Stabileşte o despăgubire în sumă de 75.058.720 lei pentru terenurile expropriate, în loc de 113.801.371 lei.
Obligă pârâta UAT Municipiul Cluj Napoca să plătească reclamantei diferenţa dintre suma de 75.058.720 lei şi suma de 10.911.765 lei, stabilită drept despăgubire de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului Local Cluj Napoca.
Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei civile care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”, arată soluția pe scurt a instanței.
Compartimentul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca a declarat pentru Știri de Cluj că suma inițială pe care Primăria o avea de plătit era mult mai mare- 23 de milioane de euro, sentința Curții de Apel Suceava reducând, de fapt, despăgubirile pe care le are de plătit autoritatea locală cu 8 milioane de euro. S-a ajuns la 15 milioane de euro, cea mai mică sumă rezultată din raportul de expertiză.
„Azi s-a pronunțat decizia definitivă prin care Curtea de Apel Suceava a admis în parte apelul Municipiului Cluj-Napoca și a respins apelul PSC Imobiliare SA. Prin sentința de la fond, Tribunalul Bistrița a obligat Municipiul Cluj-Napoca să plătească pentru terenul expropriat de pe strada Observator o despăgubire de aproximativ 23 milioane de euro. Curtea de Apel Suceava a modificat sentința de la fond și a redus despăgubirea pentru terenurile expropriate cu aproape 8 milioane de euro mai mică față de suma stabilită la fond. Suma de 15 milioane de euro stabilită de instanța de apel e cea mai mică sumă rezultată din raportul de expertiză judiciară (experții au propus 3 sume – 15 milioane de euro, 18 milioane de euro și 22 milioane de euro) și reprezintă valoarea de piață a terenului (un preț de 1.282,18 euro/mp), în condițiile în care, la data declanșării procedurii de expropriere de către autoritatea publică, legea prevedea faptul că stabilirea despăgubirii se face pe baza grilelor notariale”, au declarat reprezentanții Compartimentului mass-media din Primăria Cluj-Napoca pentru Știri de Cluj.
41 Comentarii
Puscas asta nu-i patronu de la Florisal din Satu Mare?? Un gunoi de om. Nu o investit nimic in utilaje
VOTATI FSN PENTRU INCA 35 DE ANI DE FURT DEVALIZARE DETURNARE
VOTATI LASC0ANCA PENTRU INCA 35 DE ANI DE ILIESCU-BAS3SCU-I0HANNIS-CI0LACU
VOTAM DEGEABA! CURTEA CONSTITUTIONALA ADICA STATUL ESUAT CRIMINAL SE CAAAAACAAAA PE VOTURILE NOASTRE
VOM MURI SI VOM FI LIBERI!
Aloooo !!! Une-i Curtea de Conturi, ca sa impute banii lu Piticu Atomic? Io nu vreau sa dau din banii mei, pen ca nu platesc impozit ca sa imi fu,- ta piticu banii, cum vrea el!
Cred ca a venit momentul sa fim seriosi si sa acceptam ca totul a fost premeditat de acum multi ani cand Sile Puscas a incercat o asociere pentru un ansamblu de imobile in acel teren, dar nu a gasit cumparatori pentru o suma atat de mare. Asa ca s-a dus la prietenii lui din primarie si au pregatit solutia "castigatoare" pentru ambele parti, el primeste… Citeste mai departe
@Claudiu: exact, cel mai pertinent comentariu ... o lucratura ala mafia imobiliara locala .. dna autoritai nimic ... au pierdut procesul ca ceva toapa de la primarie a uitat sa puna timbrul pe document
@blabla:
Băi Emiluț mai bine făceai un spital din banii ăștia da tu nu că Batman, să te ia dracu de prost ce ești
De la inceput au fost intelesi Boc si Puscas cu procesul dar au tot plusat cu valoare terenului s-o sa faca para para ..la intelegere sau la comanda socrului Bese..
Lasconi va face pe dracu, aceeasi mizerie cu justitia va fi. Acest boC trebuie cautat la porcariile facute , la sumele imense de bani aruncate in sloboz. Astia 15 mil euro is vax poul..., mai sunt sute de milioane, penalitati, penalizari, etc si etc. DNA doarme, poate doar Georgica sa faca ceva?
@Orbetele si Braila: Pai georgescu ce sa faca, daca azi zice ceva, si maine altceva. Daca nu e consecvent, inseamna ca nu stie pe ce lume traieste, deci nu o sa faca NIMIC.
Cu banii ăștia făceai dealul Cetatuii , că-și rupe vreun străin capul și o iei spre Gherla….
Sau dădeai la schimb lui Sile terenul ascuns și dat în proprietate bandiților cu bună știință fără nici un ban.. aici cu despăgubirile cum s-au aranjat treburile, s-a făcut în avantajul Primăriei sau cum?
PRIMARIA FESENISTA PIERDE NUMAI PROCESELE CARE TREBUIE!
DACA AR EXISTA JUSTITIE IN SECURISTAN ASTA SI MULTE ALTELE AR FI CAZURI PENAL SI TOATA CLICA FESENISTA LA PUSCARIE!
ASTA E UN STAT ESUAT!!! SE TRAIESTE NUMAI DIN DATORIE!! NU MAI AU BANI SA FACA NIMIC DACA NU E PNRR, FURA TOATE TAXELE SI MULT PESTE!!! NU SE MAI POATE RESPIRA DE ASTIA!!!!!
Si voi vreti METROU!
@
De ce nu spuneti nimic de consilieri? De fapt EI au votat / dat hotararea, la ideea lu boc!!!
Ar trebui sa raspunda financiar de paguba produsa clujenilor!
Sa lauda ca au micsorat pierderea, de parca au castigat bani de fapt!
Visati voi ca osa fie mai bine cu CG?
Cu unul care s-a aratat clar ce minciuni a debitat (cu dovezi scrise…)… Citeste mai departe
Oricum ai face, să dai pt un parc sinistru lângă o stradă intens circulată ,15 mil de euro + cât au mai furat cu facerea parcului trebuie să fi tembel de tot sau să fi mafiot. Oare curtea de conturi îi ține isonul sau la fel sunt și ei.
Apoi să zici ca nu vrei Georgescu la președinție , te înțeleg și înțeleg pe toți mafioții și spagarii instituțiilor… Citeste mai departe
Sa plateasca BOCitania din banii lui, *****u.
Platesc Clujeni pt acest imbecil.
Cand o sa si dea seama Clujeni ca trebuie ejectat nu votat!
@Clujean%: Ce va mai c a c a t i pe voi pentru un hectar de teren. Ce ati face daca ar trebui sa cumparati fanata pentru 3 vaci?
@Clujean%: Trebuie un hectar de teren pentru fiecare jumatate de km de centura. Ala cum il platim, daca va c a c a t i pe voi pentru un hectar?
@x:
@Votati CG pt. ca furtul din banul public sa fie pedepsit cu ani grei de puscarie.: BOC SI GASCA...DEMISIA PE LOC.......anchetarea de urgență a funcționarilor DEPARTAMENTULUI JURIDIC ..NU SE POATE ASA CEVA........CAT MAI REZISTA CLUJENII??????sa plătească pentru incompetenta FUNCTIONARILOR DIN PRIMARIE IN FRUNTE CU POLITIA LOCALA
@bitcoin: DEPARTAMENTULUI JURIDIC?
Există așa ceva ? Doar pt afacerile proprii sau în interesul apropiaților , toată lumea știe… inclusiv fostul consilier juridic Pal, cel ce și-a dat demisia, nemaiinghitind gălușca.
@Votati CG pt. ca furtul din banul public sa fie pedepsit cu ani grei de puscarie.: te-ai activat, prostule ?
daca ne scoate un nebun din nato sau daca gayii adopta copii, asta ma intereseaza pe mine. risipa banului public, decredibilizarea insitutiilor, sau alte *****uri de astea nu merita atentie..
@daniel: prima nu se poate intampla nici daca ar vrea toti romanii, a doua e 100% realizabile
@bulisor: bai pulisor… stii vorba lui dabija??
cam putin, da e de bine
din bugetul local? Aleșii nu au destulă avere?!
Căutat găsit Vinovatul și taxat cum un Medic dacă este vinovat intră la pușcărie ăștia care tut banul public nuu???
@Clujegurile lovesc din nou.:
@Clujegurile lovesc din nou.: Sau ăștia sunt ca și cofetarii dacă strică un tort îl mănîncă și gata....