Lovitură grea pentru un fost primar din Cluj! Va sta 7 ani după gratii pentru o „afacere” cu bani publici. A scos 5 milioane de lei din conturile primăriei


Petru Ungur, fostul primar al comunei Mărgău, județul Cluj, a fost condamnat de la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. În plus, el este obligat să returneze Primăriei Mărgău suma de  4.998.000 de lei. Sentința a fost pronunțată miercuri, 19 martie 2025, de judecătorii de la Tribunalul Cluj și poate fi atacată cu apel.

Decizia vine în urma unei anchete realizate de DNA Cluj, care a demonstrat că, înainte de alegerile locale din 27 septembrie 2020, acesta a semnat un contract ilegal de peste 17 milioane de lei, din care aproape 5 milioane de lei au fost achitate fără ca lucrările să fi început efectiv.

Potrivit procurorilor, în septembrie 2020, cu puțin timp înainte de alegerile locale pe care le-a pierdut, Petru Ungur a semnat un contract de execuție lucrări pentru refacerea infrastructurii afectate de ploi abundente în comuna Mărgău. Valoarea totală a contractului era de 17.203.830 lei și a fost încheiată cu o asociere de firme, fără respectarea legislației.

Șase zile mai târziu, primăria a făcut o plată ilegală de aproape 5 milioane de lei către firmele contractante, în ciuda faptului că: nu exista o garanție bancară pentru buna execuție a lucrărilor, ordinul de începere a lucrărilor nu fusese emis, nu existau autorizații de construcție.

Ulterior, lucrările au fost oprite din cauza unor nereguli descoperite în documentele transmise spre decontare.

În cursul lunii septembrie 2020, inculpatul Ungur Petru, în calitate de primar, ar fi încheiat, în mod nelegal, un contract de execuție lucrări în valoare de 17.203.830 lei, cu o asociere de firme. Contractul avea ca obiect ”Refacere lucrări în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase (ploi abundente) în comuna Mărgău, județul Cluj.

După numai șase zile de la încheierea contractului, primăria comunei Mărgău a plătit către executantul lucrărilor un avans de 4.998.000 lei, reprezentând 30% din valoarea contractului, în condițiile în care acesta nu avea constituită o garanție bancară pentru bună execuție și nu erau îndeplinite condițiile pentru realizarea obligațiilor rezultate din contract, la acea dată (ordinul de începere a lucrărilor nu era emis de către beneficiarul lucrărilor, autorizația de construire nu era eliberată, etc.).

În prezent lucrările sunt oprite ca urmare a sesizării de către beneficiar a unor nereguli prezente în documentele trimise spre decontare. În vederea acoperirii prejudiciului, s-a dispus sechestru asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpatului.”, a informat DNA în 2022.

Comentarii Facebook