Lupul paznic la oi! Polițist prins de DIICOT Cluj că lua mită și livra telefoane în spatele gratiilor, plasat în arest la domiciliu
Un polițist a fost plasat în arest la domiciliu de judecătorii Tribunalului Cluj, după ce a fost prins că lua mită și livra telefoane mobile în Centrul de reținere și arest preventiv.
Polițistul este este angajat în cadrul IPJ Alba, dar a fost suspendat din activitate până la finalizarea anchetei.
Alături de el, în dosarul penal în care este cercetat mai apar încă trei persoane.
„Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost informat cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu.
În conformitate cu prevederile legale, acesta va fi suspendat din activitate, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea.
Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!” au transmis reprezentanții IPJ Alba.
8 Comentarii
Asta e "LEGE SI ORDINE"
Cu telefoanele acestea, se da teapa "Accidentul". Pentru cativa leuti pe care acest jeg i-a bagat in buzunar, a facut posibila aceasta teapa! Ordinarul ar trebui sa fie pus in aceeasi celula cu clientii lui, pentru multa vreme.
oricum cei de la garda scapa ....eventual doar cu o mustrare ca ei pot....
tuluoaie milițianul corupt HUOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Hoți păzesc Hoți
Românii l-au dat în primire după ce i-a ajutat militianu!