Duminica 22 Decembrie

O clujeancă a fost bătută de un șofer de microbuz, din cauza unei parcări! Salvarea femeii a venit din partea unui preot


O femeie a fost bătută de un șofer de microbuz din Gherla, după ce aceasta l-a criticat pentru modul în care parcase.

Magistrații clujeni au decis ieri să-l condamne la 7 luni de închisoare pentru purtare abuzivă.

Fapta s-a petrecut în 30 august 2022 în jurul orei 10.30 în fața unei pensiuni din Gherla. Femeia i-a reproșat șoferului modul în care a parcat, spunându-i ca pe viitor să parcheze în stația de autobuz.

Cei doi au început să se certe, iar bărbatul a lovit-o în repetate rânduri cu pumnii în zona feței, cauzând acesteia leziuni traumatice necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale. Victima a declarat că un preot și un bărbat mai în vârstă au intervenit pentru a opri atacul. Potrivit unuia dintre martori femeia folosea ,,un limbaj de mahala” şi l-a înjurat pe inculpat, lucru confirmat și de victimă.

Bărbatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiuni, susținând că femeia ar fi fost cea care l-ar fi agresat, atât verbal cât și fizic, acesta încercând doar să se elibereze din mâinile ei. Acest lucru a fost însă infirmat de certificatul medico-legal care arăta în mod clar cum clujeanca a fost lovită direct de șofer, lucru confirmat și de  declarația unui martor.

Magistrații l-au condamnat la șapte luni de închisoare și au dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Mai mult, judecătorii au hotărât că bărbatul trebuie să îi plătească despăgubiri de  6.000 de lei femeii, deși clujeanca ceruse inițial 5.000 de euro.

Bărbatul a făcut apel, invocând legitima apărare, însă instanța l-a respins. Decizia este definitivă.


Comentarii Facebook