Primăria Cluj-Napoca a obligat un clujean să demoleze o casă pe roți, pentru că nu are autorizație de construire! Bărbatul e revoltat: „Este un bun mobil”
Un clujean a fost obligat de Primăria Cluj-Napoca să demoleze casa mobilă pe care a instalat-o în anul 2020, pe strada Valea Fânațelor din municipiu.
Decizia municipalității a fost confirmată, la începutul acestei luni, de magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca, care l-au obligat pe bărbat să desființeze lucrările făcute fără autorizație de construire.
Primarul Emil Boc a motivat în instanță că bărbatul a executat lucrări de amplasare a unei case mobile fără a deține autorizație de construire.
De asemenea, a precizat faptul că, la data de 17 iunie 2021, polițiștii locali au făcut un control pe Valea Fânațelor și au constatat că imobilul are regimul de înălțime P, dimensiunile în plan de cca 4x10 m, fără fundație, cu pereți din panouri tip sandwich, acoperiș cu învelitoare din tablă.
Conform declarației fiscale a proprietarului, construcția s-a montat în anul 2020. Pentru că lipsea autorizația de construire, polițiștii locali l-au amendat pe bărbat cu 5000 de lei și au dispus, ca măsură complementară, desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire în termen de 365 de zile.
Un an mai târziu, polițiștii clujeni au făcut un nou control la imobilul cu pricina, unde s-a constatat că, până la expirarea termenului prevăzut în acesta, bărbatul nu s-a conformat măsurii de desființare, fiind dispusă ca măsură complementară începerea demersurilor de sesizare a instanțelor judecătorești.
Clujeanul pus să-și demoleze locuința pe roți a declarat în fața magistraților că a cumpărat casa în anul 2020 și a amplasat-o pe terenul său. El a precizat că locuințele mobile nu sunt reglementare legislativ, caracteristica principală a acestora fiind aceea că sunt mobile, nu au fundație, prin urmare nu se poate dispune desființarea.
„O casă mobilă este un bun mobil, care are în componentă roți (8 roți), șasiu metalic, proțap și ax proprie, similar unui vehicul fără autopropulsare (similar unei remorci care are, de asemenea, roți, șasiu, proțap și ax proprie), casele mobile putând fi asimilate/încadrate în categoria vehiculelor agabaritice.
Casa mobilă nu are fundație, este un bun mobil care poate fi amplasat în diferite spații/locuri. Casa mobilă nu „se desființează", ci poate fi amplasată în diferite locuri, ca orice alt bun mobil. Pentru realizarea unei case mobile, producătorul acestora nu are nevoie de obținerea unei autorizații de construire, casele mobile fiind produse în regimul de producție al oricărui alt bun mobil.”, a motivat clujeanul.
În ciuda acestor lucruri, magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au stabilit că bărbatul trebuie să desființeze casa mobilă în termen de 30 de zile, dacă hotărârea pronunțată va rămâne definitivă.
Mai mult, Primăria Cluj-Napoca a fost autorizată de instanță să efectueze lucrările de desființare pe cheltuiala clujeanului, dacă acesta nu se va conforma deciziei.
Menționăm că hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
36 Comentarii
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta Trebuie… Citeste mai departe
Trebuie autorizatii de constructie si pentru masina, daca dorm in ea?
@ : Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
nu mai poți mere an drumeție că te obligă țiganii bugetari să îți demolezi cortul, că îț trebuia autorizație de dormit sub pod
@Răspunsul lui Boc https://www.youtube.com/watch?v=y0z7fBJsAvY&pp=ygUObWEgZG9hcmVuIHB1bGE%3D:
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe… Citeste mai departe
i-as astepta cu pusca
@Primăria Cluj-Napoca a fost autorizată de instanță să efectueze lucrările de desființare pe cheltuiala clujeanului:
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații… Citeste mai departe
sigur nu e aia din poza, o fi vre-un cotet gen dormitor muncitori....
@ema: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
merita o pensie speciala judele... s-a basit pe el/ea si a scos o decizie inteleapta... sa ma cac in gura mamii lui de prost...clujul colcaie de banditi si el se baseste cu dosare de doi bani...
@soc: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
Zonă 0 a orașului monument istoric lucrări fără aprobare ,sesizare și...nimic ,concluzia : depinde cine este persoana,a cui pilă este și pe cine are ca propteală în PRIMĂRIA BOCULUI, serviciul control urbanism PL este de decor .
@Adela: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
În centru zona 0 .imobil monum istoric
@Adela: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
Păcat de oraș .... am ajuns să ne conducă boschetari........
Multe plăcuțe suedeze boc.
@Placute suedeze boc: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar… Citeste mai departe
Primaria este de partea mafiei imobiliare, ii doare undeva de oamenii simpli.
@adi: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
Ce se intampla daca lumea trece pe case fara fundatie... slabesc capusele din primariel
@Atac la veniturile lui Emilut: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face… Citeste mai departe
... sau Judecatorul si-a absolvit examenul de Bacalaureat si licenta Universitara ca multi politicieni dati pe fata de presa ?
Decizia aceasta creaza un precedent cam interesant. Daca ne luam dupa aceasta decizie a curtii inseamna ca toate "contructiile" mobile trebuie sa aiba autorizatie. Sa reamintim aici cateva "constructii" mobile: birouri din containere, custile pt paznici, soproanele de gradina, dar cel mai important ... WC-urile mobile !!!
@bula: WC-urile mobile sa aibă autorizație de construcție in orașul margaretelor ? As vrea să o văd și pe asta :)))
@bula: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De Asta… Citeste mai departe
E de rasul curcilor!! Oare astia se mai pot face de ras mai mult de atat?! Unde incape atata prostie in capul lui Emilut si a maritilor magistrati? Omul nu are nevoie sa demoleze nimic! Daca hotararea ramane definitiva, CEDO scrie pe ei. Eu mi-as duce casa mobila la tara, as face plangere la CEDO si i-as incasa de sa le sara ochii de incompetenti! Cine… Citeste mai departe
@bla-bla: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De… Citeste mai departe
Ăsta e rezultatul a angajaților incompetenți și piloși ai lui Boculeț.
Sa facă cetățeanul respectiv plângere la CEDO și pe la judecatorie și pe unde mai este de competență, să nu se lase "bătut" de un sistem korupt.
Oare DNA, Curtea de Conturi când fac controale și arestări în Primăria Cluj-Napoca cât și in cele din cartierele clujene… Citeste mai departe
@Viorel: nu vin impozitele… asta e baiu’. Si nu are pile. Judecatori de 2 bani. In alte spete judecatorii nu fac nimic ca nu e reglementat. In plus si altii au case mobile in zona, si altii mai vor, deci nu e bine…
@Viorel: CEDO nu judeca fondul cauzelor, ci doar respectarea conditiilor procesuale (admiterea probelor si martorilor, celeritate etc)
@Viorel: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu:
https://www.google.ro/amp/s/amp.xhamster.desi/videos/jerk-my-little-foreskin-dick-until-he-cum-xhTmeb6
Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Că Fetele Și Femeile Se Dezvirginează Mai Întâi, Și Apoi Urmează A Face Copii, Dar Înainte De… Citeste mai departe
O muta un metru mai incolo. O scoate din curte 3 zile, apoi o baga inapoi.
Intr-adevar, nasol cu amenda. Sa depuna apel.
@BLABLA: Băieții Și Bărbații Trebuie Să Știe Despre Decalotarea Penisului, Spre Exemplu: