Duminica 22 Decembrie

Șantajat pentru 100 de lei! Tânăr din Cluj, amenințat că filmările intime în care apare vor ajunge pe rețelele de socializare, dacă nu scoate banii


Un clujean riscă să ajungă la închisoare, după ce a amenințat un tânăr cu bătaia și că postează filmări intime cu acesta pe rețelele de socializare, dacă nu îi dă 100 de lei. 

Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Turda, iar săptămâna aceasta a fost dispusă începerea judecății în cauză, clujeanul fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Anchetatorii au stabilit că fapta a fost comisă la data de 10 mai 2024 și reiese atât din plângerea victimei, cât și din conversațiile purtate între cei doi pe rețelele de socializare. 

În actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpatul, la data de 10.05.2024, prin amenințări cu acte de violență şi cu distribuirea unor filmări intime compromițătoare pentru persoana vătămată,  a încercat să-l determine pe acesta să-i remită suma de 100 de lei.”, au reținut judecătorii. 


Comentarii Facebook