Duminica 22 Decembrie

Sedusă și abandonată! O clujeancă a vrut să se îmbogățească peste noapte, dar a căzut în plasa unui țepar de pe internet care i-a luat banii


O femeie din Cluj a căzut în plasa unui țepar de pe internet, după ce a vrut să obțină o sumă mare de bani ușor și într-un timp scurt. Clujeanca a cunoscut un bărbat pe rețelele de socializare care pretindea că e cetățean francez și că îi poate oferi extrem de rapid un împrumut de 10.000 de euro. 

Respectivul individ i-a promis tinerei că-i va da banii banii, dacă îi virează în cont un „comision” de 233 de euro. 

Femeia a urmat cu strictețe recomandarea bărbatului și, la scurt timp, și-a dat seama că a căzut într-o capcană. Așa-zisul cetățean francez nu i-a mai răspuns la mesaje, iar împrumutul promis nu a mai ajuns niciodată în conturile clujencei. 

Incidentul a avut loc la sfârșitul anului 2022, dar cazul a ieșit la iveală abia după ce magistrații de la Judecătoria Turda au confirmat miercuri, 30 octombrie 2024, soluția de renunţare la urmărirea penală, în dosarul de înșelăciune. 

A fost luată această decizie pentru că femeia și-a retras plângerea, în momentul în care a fost audiată de procurori.

La data de 17.11.2022 persoana vătămată a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că discutând în mediul online cu o persoană care s-a prezentat ca fiind cetăţean francez, a fost înşelată de acesta prin promisiunea că îi va acorda un împrumut în sumă de 10.000 euro, determinând-o să-i vireze suma de 233 euro reprezentând comision, după care nu a mai întreprins vreun demers pentru acordarea împrumutului promis.

Cu ocazia audierii persoanei vătămate, aceasta a declarat că nu doreşte continuarea cercetărilor, doreşte să îşi retragă plângerea şi nu se constituie parte civilă în cauză”, au reținut judecătorii.

Comentarii Facebook