Vineri 22 Noiembrie

Țeparul imobiliar Traian Onuc, pregătit să fugă cât îl țin picioarele de judecătorii din Cluj. Vrea să-și încerce „norocul” în altă parte


După ce a fost condamnat la închisoare în două cauze distincte, țeparul imobiliar Traian Onuc încearcă să obțină strămutarea unui dosar aflat pe rolul instanțelor clujene. 

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au stabilit primul termen al procesului de strămutare la data de 2 august, însă a fost preschimbat pentru miercuri, 4 august. 

Dacă magistrații consideră că Onuc este nedreptățit de instanța din Cluj, dosarul în care țeparul imobiliar a fost deja condamnat pentru înșelăciune va ajunge pe masa judecătorilor din alte județe. 

Reamintim că, la data de 14 august, Traian Onuc a fost condamnat la 2 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare, în regim de detenţie, într-un dosar în care era acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. 

Sentința pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca nu este definitivă, iar Onuc se luptă să obțină judecarea apelului cât mai departe de Cluj. 

De asemenea, la data de 18 iulie 2024, țeparul imobiliar a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Comentarii Facebook