Totul până la bani! Capcana în care a picat un pensionar din Cluj, după ce s-a ÎNDRĂGOSTIT de o tânără / Femeia a avut grijă să-i golească conturile


O clujeancă a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a furat cardul unui vecin de 60 de ani și i-a tocat banii. Sentința pronunțată marți, 11 februarie 2025, de judecătorii de la Tribunalul Cluj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

Conform anchetatorilor, clujeanca este vecină cu victima și o vizita des. Pentru că aveau o relație apropiată, clujeanca putea să cotrobăie prin sertarele bărbatului fără probleme.

Însă, la un moment dat, în dulapul în care se aflau țigările, femeia a observat și un card bancar pe care l-a furat fără să stea pe gânduri. Astfel, în perioada 26 iulie - 4 august 2023 femeia a retras 21.000 de lei de pe cardul bărbatului de 60 de ani. 

Victima își dorea să dezvolte o relaţie sentimentală cu femeia, iar aceasta a profitat de situație și și-a întețit vizitele. 

Femeia a declarat ulterior în instanță că avea nevoie de bani ca să-și achite facturile la gaze. 

Rezoluţia infracţională a fost luată de către inculpată deoarece avea nevoie de sume importante de bani din cauză că, în cursul lunii martie sau aprilie 2023, ca urmare a lipsei de bani, nu a achitat contravaloarea facturilor la gaze naturale şi i s-a sistat furnizarea acestora, scopul retragerii de sume de bani din contul persoanei vătămate, fiind acela de a utiliza sumele de bani pentru a achita taxa de redeschidere a livrării de gaze naturale şi pentru a putea folosi în continuare gazul la garsoniera personală, acestea rezultând din declaraţia din data de 29.02.2024 a inculpatei. 

Pentru a nu fi observată de către persoana vătămată sustragerea cardului bancar, inculpata a ales să sustragă cardul bancar al persoanei vătămate în ziua în care intenţiona să efectueze retragerile de numerar iar apoi, în aceeaşi seară sau a doua zi, să o viziteze pe persoana vătămată şi să depună cardul bancar la locul său”, au reținut magistrații. 

Comentarii Facebook