Un agent de pază din Cluj și-a atacat iubita cu SPRAY LACRIMOGEN, apoi a dus-o la schi și a bătut-o crunt. Femeia l-a iertat pentru că „are vrăjeală bună”
Un agent de pază din Cluj-Napoca nu mai are voie să se apropie de fosta lui iubită, după ce a terorizat-o timp de o lună, în perioada 4 noiembrie - 2 decembrie 2024.
Femeia a fost supusă unor abuzuri fizice și psihologice repetate, în urma cărora a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Cazul a ieșit la iveală vineri, 6 decembrie, după ce magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, pe o perioadă de un an.
Conform documentelor cuprinse la dosar, în perioada 4 noiembrie - 2 decembrie 2024, bărbatul a săvârșit mai multe acte de agresiune fizică și verbală la adresa victimei.
Astfel, în data de 4 noiembrie 2024, în jurul orei 10:00, concubinul victimei i-a aplicat acesteia două lovituri cu palma peste față, a trântit-o la pământ, aplicându-i mai multe lovituri cu bastonul telescopic peste mâini, picioare și coaste, pulverizând-o apoi cu spray lacrimogen.
Clujeanca a susținut în instanță că la acel moment a considerat că agresorul își poate îndrepta comportamentul, sens în care a mers cu acesta la schi.
Însă, pe pârtie, agresorul i-a aplicat lovituri cu palma la nivelul obrazului stâng, aceasta pierzându-și cunoștința pentru aproximativ un minut, iar pe drum înspre casă în mașină i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona brațului.
Acțiunile bărbatului nu s-au limitat la aceste incidente, în data de 20 noiembrie 2024, precum și în data de 2 decembrie 2024, incident care a și determinat-o pe victimă să sune la poliție.
Acesta i-a distrus consecutiv două telefoane mobile, apoi a așteptat-o pe victimă în fața casei și i-a luat din mână telefonul mobil, pe care l-a aruncat ulterior la pământ. În cursul aceleiași zile, i-a adus amenințări că vine să o bată, prin intermediul telefonului, precum și că-i va face rău familiei sale.
Tânăra a declarat în fața instanței că după incidentul din 4 noiembrie 2024, a mers cu fostul ei iubit cu mașina la schi, i-a fost frică, doar că „pârâtul a avut o vrăjeală bună care a făcut-o pe aceasta să iasă cu el”.
8 Comentarii
familia traditionala la rrumani....sa iti bati femeia ca stie ea de ce.... vai de ***** voastra....
Mi s-au umezit ochii si nasul si nu, nu e de la spray. Asta e dragostea in forma ei bruta, nedistilata. Sentimentele care se nasc din creuzetul dragostei trebuie extrase cu clestele si batute cu ciocanul pe nicovala iubirii...
Ce sa ii faci, o potrivire facuta in rai. Dragostea are multe forme, nu doar lugu-lugu, pisi-pisi...
De cuminte ce este o batut-o .
Parcă agent KGB
Știre de c a c a t
Are pʊla buna. Cʊrve idioate sunt 90%.